decembrie 1, 2022

Ce vor parlamentarii sălăjeni pe ultima sută din mandat și inaintea alegerilor locale

Anul 2016 va fi un an politic agitat. Partidele se pregătesc de alegeri, iar parlamentarii sălăjeni încep se gândeasc și ei serios la scrutin. Am vrut să aflăm însă ce obiective și-au propus aceștia și pe plan profesional, nu doar politic, pentru anul 2016. 

Lucian Bode vrea sprijinirea comunității sălăjene
Deputatul PNL Lucian Bode își dorește să sprijine cât mai mult dezvoltarea comunității sălăjene, după cum susține acesta. “Prin toate mijloacele parlamentare pe care le am la dispoziție, în sesiunea care urmează voi spijini dezvoltarea comunităților sălăjene. Mai am în plan susținerea inițiativelor legislative proprii care sunt în circuitul parlamentar, în număr de 33, cu accent pe proiectul de Lege privind scutirea de la plata accizei a producătorilor de pălincă; proiectul de Lege pentru scutirea de la efectuarea ITP a proprietarilor de tractoare agricole; proiectul de Lege pentru modificarea legii arhivelor, repectiv de modificare a legii de organizare și funcționare a servicilor publice (în vederea spijinirii foștilor angajați ai societățiilor comerciale care au falimentat pentru recuperarea documentelor care atestă vechimea și încadrarea într-o anumită grupă de muncă); proiectul de Lege privind prima întăbulare a terenurilor agricole și forestiere; propunerea legislativă privind aprobarea unor măsuri fiscale pentru stimularea consumului și relansarea activităților economice; propunerea legislativă privind programul “Masa la Școală” pentru elevii din învățământul obligatoriu de stat și privat, primar și gimnazial; propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Mai am în lucru și inițiative legislative care vizează sectorul energetic din Romania, cu accent pe proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei energetice a României perioada 2016 – 2035; proiectul de Lege privind Legea guvernanței corporative a întreprinderilor publice; proiectul de lege privind modificarea OUG nr.109/2011; și proiectul de Lege privind noul cadru fiscal privind resursele minerale (redeventele). Vreau să specific că sunt semnatarul a 62 propuneri legislative, din care 4 au devenit lege, 29 au fost respinse, iar restul de 33 se regăsesc în dezbaterea Senatului sau a Camerei Deputațiilor, după caz”, ne-a spus Lucian Bode.
Vegh Alexandru vrea ca președintele să promulge
legea care interzice reclamele la medicamente
Senatorul UDMR Vegh Alexandru are ca principal scop să-și poată duce la bun sfârșit mandatul de senator, care este și primul pentru fostul prefect. stop_coloana Vegh mizează pe inițiativele pe care le-a inițiat și speră să fie adoptate cât mai multe dintre acestea. Vegh mai are în gând și proiectul de lege privind interzicerea reclamelor la medicamente la televizor și radio, dar și interzicerea reclamelor la farmacii. Inițiativa lui Alexandru Vegh a fost adoptată de Senat, care a fost for decizional, însă președintele Klaus Iohannis a trimis-o la reexaminare.
“Vreau să îmi pot duce cu bine la final mandatul și să mă ocup de inițiativele pe care le-am depus și care sunt în lucru. Sper să pot ajuta comunitatea sălăjeană și în următoarea sesiune parlamentară. Eu trebuie să precizez că nu sunt afectat pentru că domnul președinte a trimis la reexaminare legea privind interzicerea reclamelor la medicamente. A făcut acest lucru, de exemplu, și cu legea dării în plată. E dreptul său; eu însă cred că proiectul meu de lege este în conformitate cu normele Uniunii Europene. Nu îmi doream să se ajungă la reexaminare, ci vroiam să fie promulgat, dar în sesiunea viitoare voi încerca să îmi conving colegii că proiectul este unul în beneficiul cetățenilor. Cât despre acuzele unora dintre colegi că nu au știut ce votează, eu cred că nu vorbesc în cunoștință de cauză, pentru că s-a anunțat în ședință ce proiect se votează și ei și-au dat acordul. Desigur, pe lângă acestea, trebuie să recunosc, avem în gând și o bună organizare pentru alegerile locale”, a spus Alexandru Vegh, senator UDMR.
Iuliu Nosa se concentrează pe alegeri
Deputatul PSD Iuliu Nosa ne-a declarat că la ora actuală nu s-a gândit la ce va face concret în viitoarea sesiune parlamentară, pentru că mai este timp. Deputatul se gândește acum mai mult la modul cum se vor organiza alegerile locale, Nosa deținând și funcția de președinte executiv al PSD Sălaj.
“În primul rând îmi doresc să fiu sănătos, atât eu cât și familia mea. În plan politic îmi doresc să câștig alegerile locale și parlamentare alături de colegii din PSD Sălaj. Încă nu m-am decis ce priorități am pentru noua sesiune parlamentară, pentru că estea prea devreme pentru a stabili obiective. Îmi voi stabili obiectivele în viitor și le voi face cunoscute sălăjenilor”, a spus deputatul Iuliu Nosa.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *