decembrie 9, 2022

Casa Memorială Ady Endre devine muzeul Zalăului din secolul al XIX-lea

După foarte mulţi ani în care s-a aflat într-o mizerie de nedescris, casa unde a locuit marele poet maghiar Ady Endre a fost transformată într-un muzeu în care publicul va putea vedea cum arăta Zalăul în secolul al XIX-lea, pe vremea când poetul era elev al Colegiului Reformat Wesselenyi.
Astăzi are loc inaugurarea Muzeului Comemorativ Ady Endre, în incincta Casei Memoriale a marelui poet maghiar. Casa, situată pe strada Crasnei din Zalău, a fost reabilitată cu sprijinul UDMR Sălaj, care a cumpărat-o în 2010 şi a reabilitat-o din temelii. Clădirea a căpătat acum un aspect modern, fiind una dintre puţinele clădiri care se mai păstrează din Zalăul de altădată.
Casa Memorială Ady Endre ajunsese o ruină şi o ruşine pentru Zalău. Xasă ne facem o imagine despre dezastrul care a domnit în casa unuia dintre cei mai importanţi poeţi maghiari am apelat la un articol, scris în cotidianul nostru în anul 2012. “Mai întâi, din drum, te întâmpină geamurile sparte. O uşă veche, neîngrijită, ascunde dezastrul din interior. Cum deschizi uşa, te întâmpină un cuier cu haine agăţate pe umeraşe şi un cuptor cu microunde. Nu, aceste lucruri nu au aparţinut poetului, ci chiriasilor ocazionali. “Au stat niste tigani aici”, ne-a spus un vecin, care mai păzea, din când în când, casa în care a locuit Ady Endre. Ne deschide uşile. Mizerie, multă mizerie, este ceea ce găsim în casa memorială. Haine vechi şi aruncate pe podea, hârtii rupte, chiar şi farfurii lăsate de izbelişte pe podelele putrezite. Pereţii nu mai au tencuială în multe locuri, iar cândva tavanele erau împodobite cu ornamente frumoase, din gips. Un candelabru mai păstrează forma ornamentelor gipsate, dar bucăţile sparte ale acestora zac peste tot în casă. Cineva a încropit, odată, un colţ cu faianţă albă – poate a vrut să facă bucătărie, poate a vrut să facă o baie, nu se stie. Crăpăturile, igrasia, tencuiala căzută şi tavanele înalte, murdare – sunt semnele vechimii acestei clădiri. Aici a locuit marele poet maghiar Ady Endre cand a fost la liceu.”

Cine este Ady Endre – poetul maghiar cu origini în Lompirt
Ady Endre este unul dintre cei mai de seamă poeţi ai naţiunii maghiare. stop_coloana S-a născut în comitatul Sălaj într-o familie de nobili, dar săracă. Tatăl, Ady Lorinc, era agricultor, iar mama, Pásztor Mária, provine dintr-o familie de preoţi reformaţi. Bunicii săi, Ady Dániel şi Visky Julianna, erau originari din satul sălăjean Lompirt. Ady Endre a vizitat de multe ori satul şi are un bust lângă Biserica Reformată din Lompirt, iar şcoala îi poartă numele.
Ady Endre îşi începe studiile în Mincenţiu, unde este elevul lui Katona Károly. Din 1892 învaţă la Zalău la actualul Colegiu Naţional SIlvania; din 1957, în fata liceului unde a studiat este o statuie a sa.
Prima poezie publică este datată din 22 martie 1896. în anul 1903 o cunoaşte pe Diosy Odonne, Brüll Adel (Leda). Leda locuia la Paris şi era soţia unui om bogat. Ady se îndrogosteşte de ea şi o urmează la Paris. Leda devine muza lui Ady. Între 1904 şi 1911 a petrecut perioade mai lungi la Pa-ris, oraş a cărui atmosferă a exercitat o influenţă modelatoare asupra creaţiei sale poetice.
Ady ducea o viaţa hedonistă: alcoolul şi drogurile nu-i erau străine. în 1909 ajunge într-un sa-natoriu de dezintoxicare. Cum se ridică pe scara popularităţii ca poet, aşa coboară în viaţa sentimentală: se răceşte legătura cu Leda până când rupe orice legătură cu ea.
În 1914 se căsătoreşte cu Boncza Berta, cu care coresponda încă din 1911. Pe Berta o numeşte în poezii “Csinszka”. Se împrieteneşte apoi cu marele poet român Octavian Goga. Cei doi leagă o prietenie sinceră. Ady Endre moare în 27 ianuarie 1919, la Budapesta.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *