ianuarie 31, 2023

Campusul de la Liceul Pedagogic, in… ceata

In timp ce trei dintre campusurile scolare finantate (de catre Ministerul Educatiei) la nivelul judetului Salaj se afla in diverse stadii de constructie (Sig – cel mai avansat, Hida si Jibou), cel de-al patrulea, de la Liceul Pedagogic “Gheorghe Sincai” Zalau, nu are nici macar un constructor desemnat.
Asta dupa ce licitatia organizata vara trecuta de Primaria Municipiului Zalau a fost data peste cap de o contestatie formulata de una dintre firmele participante, contestatie admisa de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC). CNSC a obligat primaria, in luna noiembrie a anului trecut, sa reia procedura de atribuire de la etapa de evaluare a ofertelor.
Potrivit informatiilor primite de la biroul de presa al Primariei Municipiului Zalau, institutia mai lucreaza, si astazi, la aceasta evaluare, prin urmare nefiind stabilita, inca, firma ce se va ocupa de constructia campusului de la Liceul Pedagogic. Si asta nici n-ar fi cea mai mare problema, deoarece, chiar daca maine s-ar anunta castigatorul licitatiei, lucrarile n-ar putea incepe degraba din cauza ca banii alocati anul trecut in acest sens, in cuantum de 500.000 de lei, s-au intors la buget, nefiind cheltuiti in termenul stabilit (adica pana la 31 decembrie 2008). Cum toata speranta primariei sta, acum, in bugetul pe 2009, neaprobat inca, rezulta ca primavara acestui an este un termen destul de optimist pentru inceperea lucrarilor. Mai ales daca ne gandim ca, anul trecut, in conditii de stabilitate economica si sociala, prima hotarare de guvern prin care s-au alocat bani pentru investitii in infrastructura scolara s-a dat in luna februarie, sumele intrand in conturile beneficiarilor cateva luni mai tarziu.
Reamintim ca pentru realizarea campusului de la Liceul Pedagogic se va merge, in mare parte, pe ideea modernizarii spatiilor deja existente, urmand a fi construite doar sala de sport (in curtea Scolii “Mihai Eminescu”) si cladirea de garsoniere pentru profesori. Amplasarea acestui campus intr-o zona extrem de aglomerata a orasului a fost destul de contestata, printre principalii contestatari numarandu-se si primarul Radu Capilnasiu.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut