decembrie 3, 2022

Campioana și vicecampioana au pierdut primele puncte inca din prima etapa

Daca Volei Municipal Zalau a pierdut meciul cu Arcada Galați, dupa ce a avut 2 – 0, campioana Tomis s-a impus greu la Dej, dupa o partida ce a durat cinci seturi


Vicecampioana României a început cu stângul noul sezon, fiind învinsa de Arcada Galați în cinci seturi. Dupa ce salajenii au avut 2 – 0 la seturi, gruparea de pe Dunare a avut o revenire spectaculoasa la poalele Meseșului și s-a impus în ultimele trei acte. Probabil, elevii lui Stoyan Stoev s-au lasat puțin afectați de problemele financiare din aceasta vara.
Tot cu probleme financiare s-a luptat și Tomis Constanța, iar la malul Marii lucrurile înca nu sunt rezolvate 100%. Cert este ca și campioana României a început sezonul greoi, și a obținut o victorie muncita în Ardeal, în cinci seturi. Echipa antrenata de Martin Stoev a jucat la Unirea Dej, formație care a dat o replica puternica și a fost aproape de a produce surpriza la începutul sezonului.
În schimb, o victorie categorica obțina în Ardeal a fost obținuta de Banatul Caransebeș, care s-a impus lejer în minim de seturi, la nou-promovata “U” Cluj.
Cel mai categoric meci al etapei a fost obținut de Tricolorul Ploiești, care a bifat prima victorie din acest sezon în compania echipei din Piatra Neamț. Ce-i drept, dupa cum a decurs pregatirea și rezultatele din amicale ne-am așteptat ca nou-promovata din Prahova sa fie surpriza Diviziei A1. stop_coloana
Un meci extrem de disputat a fost și în Sala Polivalenta din Craiova, acolo unde s-au întâlnit SCMU Craiova și Dinamo București. Ce-i drept, Mihai Marieș și colegii ne-au obișnuit de anul trecut cu meciuri jucate tot în cinci seturi. La fel s-a întâmplat și sâmbata, oltenii s-au impus dupa cinci seturi și au oferit publicului prezent faze frumoase și disputate.
Știința Explorari Baia Mare și CSM București își dau întâlnire duminica, iar meciul a fost la discreția maramureșenilor, care s-au impus în doar trei seturi.

Rezultatele etapei:

“U” Cluj – Banatul Caransebeș 0 – 3 (-21, -17, -20),
Unirea Dej – Tomis Constanța 2 – 3 (26, -20, – 20, 20, -14),
Volei Municipal Zalau – Arcada Galați 2 – 3 (23, 21, -19, -21, -13),
LMV Tricolorul Ploiești – VCM Piatra Neamț 3 – 0 (16, 14, 16),
SCMU Craiova – Dinamo București 3 – 2 (-23, 17, 20, -23, 11),
Știința Explorari Baia Mare – CSM București 3 – 0 (17, 22, 18).

 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *