Camăr a fost azi-noapte “polul frigului” din România

În noaptea de 11 spre 12 ianuarie, Sălajul a devenit “polul frigului” din România, cu o minimă termică de -20.2°C, înregistrată în localitatea Camăr. Aceasta a fost cea mai scăzută temperatură din țară înregistrată de Stația Severe Weather Alert Sălaj.

“Temperaturile au coborât atât de mult încât au fost mai scăzute decât pe vârfurile munților (Stațiile Vârful Omu, Bâlea Lac, Vlădeasa , Ceahlău Toaca – cu care aseară eram la egalitate), dar și în depresiunile deja celebre din țară, zona Miercurea Ciuc -Gheorgheni-Toplița!”, spun meteorologii zălăuani pe pagina lor de Facebook.

Deși era greu de crezut că acest fenomen va dura mai mult de 1-2 ore, gerul năpraznic a reușit să se mențină pe tot parcursul nopții.

Meteorologii de la Severe Weather Alert Sălaj spun că printre motivele temperaturilor scăzute se numără degajarea rapidă a cerului dinspre partea de Nord-Vest a ţării faţă de alte zone unde e încă noros şi stratul de zăpadă mai consistent existent

Severe Weather Alert Sălaj, fondată de un grup de tineri pasionați de meteorologie, are amplasate mai multe staţii în diferite locații din judeţ şi, prin intermediul rețelelor de socializare, oferă sălăjenilor, dar și celor din județele învecinate, prognoze, avertizări și atenționări meteorlogice.

2 thoughts on “Camăr a fost azi-noapte “polul frigului” din România

  1. Și știți de ce ? Depinde de culoarea politica a primarului ! In tara aceasta toate fenomenele indiferent ca sunt meteorologice , economice, sportive sau de alta natura tin de politica! Așa ca …nu va mai mirați! Măsurați si cântăriți in continuare !!!! Veți avea surprize și mai mari!!!!

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.