ianuarie 27, 2023

Cad liberalii ”autentici”: Deputatul Adrian Miuțescu poate fi anchetat de DNA

Fostul lider al filialei Argeș a PNL, deputatul Adrian Miuțescu, poate să fie anchetat de DNA după votul dat de Camera Deputaților în favoarea solicitării de percheziție informatică. Miuțescu este suspectat de folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite pentru sine și pentru alte persoane. În același dosar mai sunt anchetate încă trei persoane. Faptele s-ar fi petrecut în perioada în care Ludovic Orban era atât președintele PNL, cât și premier al României. Când Ludovic Orban a plecat din PNL cu ceilalți liberali ”autentici”, Adrian Miuțescu i s-a alăturat în noua construcție politică.

DNA suspectează folosirea influenței pentru obținerea de foloase necuvenite

Potrivit unui comunicat al DNA remis în cursul lunii noiembrie a acestui an, ”procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de următorii: Miuțescu Gheorghe Adrian, președinte al Organizației Județene Argeș a unui partid și deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000); Tofan Gelu, președinte al Organizației Pitești a unui partid și viceprimar al municipiului Pitești, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000); Mitrofan Cristian, vicepreședinte al Organizației Județene a unui partid, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (art.13 din Legea 78/2000); Chiru Ovidiu, comisar superior la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș, pentru instigare la una dintre infracțiunile reținute în sarcina primului menționat.

În ordonanța de efectuare în continuare a urmăririi penale se arată că în cauză există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă de existență a infracțiunilor precizate, fiind conturată următoarea stare de fapt: În perioada aprilie – iulie 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian, la instigarea suspectului Chiru Ovidiu, și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția de președinte al Organizației Județene a partidului din care face parte, pe lângă conducerea Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, pentru a determina numirea celui din urmă, dar și a unei alte persoane în funcții de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Argeș. Aceasta, în condițiile în care postul vizat de Chiru Ovidiu fusese ocupat prin concurs de o altă persoană. În aceeași manieră, Miuțescu Gheorghe Adrian ar fi procedat pentru numirea unei persoane într-o funcție de conducere la Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia și de mutare a sediului Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Muntenia de la Ploiești la Pitești. În perioada iulie-august 2021, suspectul Miuțescu Gheorghe Adrian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcția menționată în mod direct pe lângă un înalt demnitar pentru menținerea/numirea în funcțiile de inspectori școlari și directori de școli a unor persoane agreate de partid, aceste influențe fiind exercitate și la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș. Suspectul ar fi procedat similar, în cursul lunii februarie 2020, precum și în lunile aprilie și august 2021, pe lângă conducerea Companiei Naționale Poșta Română în scopul angajării unei persoane la această instituție, respectiv a numirii unei alte persoane într-o funcție de conducere la nivel județean. În perioada iulie – august 2021, suspectul Tofan Gelu și Mitrofan Cristian și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurg din funcțiile ocupate in partid, pe lângă persoane din Inspectoratul Școlar Argeș, în scopul menținerii unei anumite persoane în funcția de inspector școlar sau în scopul numirii aceleiași persoane ca director la un liceu, prin eludarea procedurilor legale, precum și pentru numirea în funcția de directori de școli a unor persoane agreate de partid. Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”.

Ulterior, procurorul șef al DNA a inițiat procedura necesară în vederea încuviințării, de către Camera Deputaților, a percheziției informatice în dosarul penal privind pe Miuțescu Gheorghe Adrian, în prezent deputat în Parlamentul României, suspect pentru săvârșirea a opt infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

”Concret, procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul și dosarul penal (9 volume) întocmite de procurorii din cadrul Serviciului teritorial Pitești, pentru a fi înaintate ministrului Justiției, astfel încât acesta să solicite Camerei Deputaților, în baza art. 72 din Constituția României, art. 23 alin. 1 si art. 24 din Legea 96/2006 republicată, privind Statutul deputaților și senatorilor, art. 222 alin. 1 și 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, încuviințarea percheziției informatice. Percheziția informatică este o activitate prevăzută de Codul de procedură penală necesară pentru descoperirea și strângerea probelor în procesul penal, iar în cazul membrilor Parlamentului, efectuarea acestei activități este condiționată strict de votul plenului Camerei din care face parte parlamentarul respectiv”, arată DNA.

Deputații aprobă urmărirea informatică a colegului lor

Se pare că în Camera Deputaților s-a schimbat paradigma vizavi de anchetarea parlamentarilor. Solicitarea DNA de urmărire informatică pentru deputatul Adrian Miuțescu a primit aviz favorabil de la Comisia Juridică, iar luni, în plen, s-a votat masiv pentru încuviințarea urmăririi acestuia. Votul secret, cu bile, a avut ca rezultat 227 voturi pentru, 23 împotrivă şi 9 abţineri.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut