Cabana mistuita de flacari

“In data de 24 martie 2009, imediat dupa orele 15,00, pompierii militari din cadrul Sectiei de Pompieri din Simleu Silvaniei au fost solicitati pentru a stinge un incendiu izbucnit la o cabana de lemn situata pe un teren viran din oras, proprietatea lui F. Vasile”, ne-a informat sg. maj. Andrei Crisan, din cadrul biroul de relatii cu presa al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Salaj.
Potrivit declaratiilor sale, incendiul s-a produs din cauza faptului ca, proprietarul in varsta de 84 de ani, a turnat petrol peste lemnele cu care a incercat sa aprinda focul. Batranul, a reusit in cele din urma sa iasa din cabana, suferind arsuri de gradul I si II la nivelul fetei, pentru care a necesitat internarea in spital. Cu toata promptitudinea pompierilor militari, imobilul a ars in proportie de 90 la suta (fiind construit in totalitate din lemn).
Ajunsi la fata locului, pompierii au fost informati ca in interiorul cabanei se afla si doua butelii, din care una a explodat, amplificand forta proportiile incendiului. “De mentionat este si faptul ca pompierii i-au salvat batranului mai multe animale de care acesta avea grija pe langa casa”, a mai adaugat Andrei Crisan.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *