135 de burse sociale pentru copiii din centrele de educație incluzivă

0
61

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean de vineri, 9 aprilie, se află un proiect de hotărâre privind acordarea de burse sociale pentru copiii care învață la centrele școlare de educație incluzivă din Sălaj.

E vorba, în total, de 135 de burse, în valoare de 100 de lei fiecare. Acesta este, de altfel, cuantumul minim stabilit prin Hotărârea Guvernului nr.1064/2020 pentru bursele de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social care se acordă în anul şcolar 2020-2021.

Bursele de ajutor social vor fi acordate din bugetul local al Județului Sălaj pentru anul 2021, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor, în bugetul fiecărei unități de învățământ.

Centrele școlare de educație incluzivă din județul Sălaj sunt unități de învățământ preuniversitar special de stat, aflate în subordonarea Ministerului Educației și Cercetării și finanțate parțial din bugetul Consiliul Județean Sălaj, profilate pe educația și recuperarea copiilor cu cerințe educaționale speciale.


„La nivelul județului Sălaj funcționează două centre școlare de educație incluzivă: Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Speranța” Zalău și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei, care au solicitat finanțarea unui număr de 135 burse de ajutor social, nefiind cazul de acordare a altor tipuri burse, cum ar fi de performanţă, de merit sau de studiu. Având în vedere cele prezentate, propun aprobarea acordării unui număr de 71 burse de ajutor social, elevilor care frecventează cursurile Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ,,Speranța” Zalău și a număr de 64 burse de ajutor social, elevilor care frecventează cursurile
Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei, în cuantum de 100 lei/elev/lună, în raport de integralitatea îndeplinirii criteriilor generale și specifice de acordare a acestor burse”, scrie în raportul de specialitate ca însoțește proiectul, semnat de președintele Consiliului Județean.

Potrivit legislației, bursele de ajutor social se acordă elevilor orfani sau cu diferite afecțiuni medicale, elevilor din mediul rural care sunt şcolarizaţi într-o altă localitate, întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învăţământ din localitatea de domiciliu; elevilor proveniţi din familii cu venituri financiare reduse (nu realizează un venit net mediu lunar, pe ultimele 12 luni, pe membru de familie, mai mare de 50 la sută din salariul minim net pe economie, nu deţin terenuri agricole cu o suprafaţă mai mare de 20.000 mp, în zonele colinare şi de şes, şi de 40.000 mp, în zonele montane).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Nota
Sunt interzise injuriile, incitările la ură sau violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația Graiul Sălajului nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea de a solicita ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, trimise pe adresa de e-mail a redacției, graiulsj@unisys.ro.