Premierul Boc ii va prezenta, marti, presedintelui Basescu un raport cu evolutia cheltuielilor publice intre 2008 si 2010 si intentia Guvernului de a reduce in acest an cheltuielile de personal cu 5% fata de 2009, in principal prin concedieri in intervalul septembrie-decembrie, in intreaga administratie.

Reducerea de cheltuieli cu personalul bugetar va continua si anul viitor, tot cu 5%, atat in administratia centrala, cat si cea locala, operatiune prin care ponderea salariilor bugetarilor sa scada de la peste 9% din PIB la 8,7% din PIB, informeaza Mediafax.

Diminuarea de cheltuieli a rezultat din discutia de luni seara dintre premierul Emil Boc si ministri, organizata la o vila de protocol inaintea intalnirii de marti cu presedintele Traian Basescu.

Premierul si ministrii au analizat date comparative privind evolutia cheltuielilor publice si reducerile de personal in perioada 2008-2010, concluzia fiind ca au fost realizate economii mai mult din eliminarea unor posturi bugetate si mai putin din reduceri efective de angajati.

Emil Boc le-a transmis ministrilor in reuniunea informala ca va avea personal o discutie cu seful statului privind revizuirea Constitutiei, iar subiectul nu a mai fost abordat in discutia cu membrii Cabinetului.

Intalnirea dintre presedintele Traian Basescu si reprezentantii Guvernului va avea loc marti, la ora 14.00, la Palatul Cotroceni.