noiembrie 27, 2022

Bobocii din liceele Zalăului se dau in spectacol

Ultimele două weekend-uri au fost cu boboci şi înghesuială la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Cei care abia au devenit liceeni au fost actorii tradiţionalelor baluri ale bobocilor, arătând cât sunt de talentaţi.

Alexandra Cuceu şi Cristian Mihăilescu sunt tinerele talente de la “Pedagogic”
În vinerea din 6 noiembrie, Balul Bobocilor organizat de Liceul Pedagogic “Gheorghe şincai” a adus peste 700 de spectatori, veniţi să vadă întrecerea dintre cele 12 perechi de boboci înscrise în concurs, ne spune organizatoarea Petruţa Ghiuruţan. Bobocii participanţi au avut de parcurs patru probe până la desemnarea unei Miss şi a unui Mister. Prima probă a constat într-o scurtă prezentare a perechilor. A urmat o probă de dans, în care fiecare concurent şi-a pus în valoare calităţiile artistice. Proba surpriză a fost gustată cel mai bine de public. Fiecare concurent a trebuit să mimeze câte un organizator al evenimentului. A patra probă a fost cea de dans. Miss Boboc a fost desemnată Alexandra Cuceu, iar Mister Boboc a fost Cristian Mihăilescu. Premiul pentru cea mai populară boboacă a fost acordat pentru Jessica Jula, iar Mister popularitate i-a revenit lui Dragoş Denis. Invitat special al balului a fost rapperul Nane.

Miruna Blidar şi Mădălin Şandor – vedetele de la API
Tot cu aproximativ 700 de spectatori a avut loc joi, 12 noiembrie, Balul Bobocilor organizat de Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian. 14 perechi de boboci s-au întrecut în mai multe probe pentru a-şi demonstra abilităţile în dificila încercare de a deveni Miss şi Mister API. Prima probă a fost cea de prezentare. A doua probă a fost cea de talente. stop_coloana Cei mai mulţi boboci au preferat să danseze sau să interpreteze scenete. Ultima probă a fost denumită sugestiv “proba secretă”. La proba surpriză, fiecare echipă a trebuit sa extragă un bilet, iar pe bilet era scris un program de televiziune, iar bobocii trebuiau să redea o rubrică de publicitate din programul respectiv, ne-a spus Iulia Crişan, organizator. Miss Boboc a fost aleasă Miruna Blidar. Premiul Mister API i-a revenit lui Mădălin Şandor. Miss popularitate a fost desemnată Antonia Fărcas, iar Mister popularitate i-a revenit lui Mihai Cristea. Locul doi i-a revenit Carinei Petruţ şi lui Edi Kurti, iar locul trei Darianei Ardelean şi lui Casian Pop. Invitat special a fost trupa David&Six Martini Band, din Cluj-Napoca.

CNS se pregăteşte de “Oscar-uri”
Balul Bobocilor de la Colegiul Naţional Silvania va avea loc vineri, 20 noiembrie. În concurs se vor întrece 10 perechi. Tema balului este CNS Oscars, temă asemănătoare cu cea a Colegiului Naţional Simion Bărnuţiu din Şimleu Silvaniei de anul trecut (Premiile Oscar). Probele balului sunt proba de talent, proba surpriză şi proba de dans. Invitaţi în pauze sunt foşti elevi ai liceului cu calităţi artistice.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *