Birouri noi la Consiliul Județean. Vor da bani pentru panouri fotovoltaice

Peste 120.000 de gospodării vor putea beneficia de 25.000 de lei pentru panouri fotovoltaice și 25.000 de lei pentru baterii, bani din PNRR. Doritorii se vor putea înscrie în cadrul unor birouri de consiliere energetică, înființate de autorități în cadrul consiliilor județene. 

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, prezent duminică la Alba Iulia, a precizat pentru Alba24 că cetățenii se vor putea înscrie printr-o simplă cerere, pe care o vor putea depune la Consiliul Județean.

”Noi urmează să punem punem în transparență decizională toată procedura respectivă. Vom implica autoritățile locale în realizarea dosarelor, în speță consiliile județene și primării, în realizarea dosarelor pentru cetățeni. Toate aceste elemente de documentare, dincolo de implicarea autorităților locale, care au bazele de date cu privire la cetățenii vulnerabili și care au tot ce înseamnă această logistică, vor fi implicate firmele care instalează. Exact cum este programul de la Administrația Fondului pentru Mediu. Firmele vor face tot ceea ce înseamnă partea de documentare, contract, facturi la decont și vor realiza instalarea”, a declarat ministrul Adrian Câciu.

Practic cetățeanul va face o cerere, pe care o va depune la Consiliul Județean. Se vor înființa birouri One Stop Shop, adică centre de consiliere energetică la nivelul consiliilor județene. În acel departament se vor aduna toate datele, cererile, dar și toate documentațiile.

Ministrul a mai precizat că primele contracte de finanțare ar urma să fie semnate în luna aprilie sau în luna mai.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *