decembrie 2, 2022

Biblioteca cu comori din Zalău

Zalăul găzduieşte o bibliotecă ce are în arhivă volume de carte ce sunt datate încă din urmă cu 400 de ani. Puţini ştiu că în Biblioteca Casei Corpului Didactic din Zalău îşi găsesc locul prin rafturi cărţi cu o vechime atât de mare. Despre istoria bibliotecii am aflat informaţii din lucrarea “Biblioteca Casei Corpului Didactic Sălaj”, scrisă de Rodica Turc, apărută în volumul “Zalău – cultură şi spiritualitate”, dar şi de pe site-ul oficial al Casei Corpului Didactic Sălaj.
Biblioteca Documentară este cea mai veche bibliotecă care a rămas în picioare în Zalău. Ea a luat fiinţă în anul 1646, odată cu înfiinţarea şcolii al cărei urmaş este astăzi CNS. Prima dată concretă în care este menţionată biblioteca este anul 1689, când biblioteca este menţionată în registul matricol al şcolii, iar în 1713, tot în registrul matricol, apare inscripţia “Libri Scholae Zilahinae – Anno Domini 1713”, care face referire la Biblioteca Documentară a Casei Corpului Didactic.
Biblioteca Documentară reprezintă o dovadă certă a vechilor legături dintre intelectualii transilvăneni şi marile centre tipografice europene, în decursul a cinci secole, fapt ce scoate în evidenţă faptul că, dintr-un obiect de lux, cartea a devenit un bun de larg consum. Biblioteca deţine şi un Fond de carte veche de 39.000 volume de diferite categorii, printre care sunt amintite carte universală, periodice, anuare, manuscrise cu conţinut teologic, filosofic, istoric, geografic tipărite între secolele XVI – XX, în limbile greacă, latină, stop_coloana slavonă, persană, ebraică, romană, germană, maghiară.
Fondul Documentar al Casei Corpului Didactic Sălaj (Biblioteca documentară) are circuit închis şi este amenajat într-un spaţiu ce oferă un microclimat specific depozitării, conservării şi protejării volumelor de cărţi, sub pază electronică.
Casa Corpului Didactic Sălaj a luat fiinţă în anul 1971 şi a funcţionat în clădirea Liceului Real-Umanist din Zalău, corpul “C”, până în octombrie 1986, când s-a desfiinţat. Instituţia s-a reînfiinţat imediat după Revoluţia din 1989 şi în prezent funcţionează în aceeaşi clădire cu Inspectoratul şcolar Judeţean.
Biblioteca Casei Corpului Didactic Sălaj este dotată în prezent cu 77.747 volume, din care: carte românească – 73.478; carte străină – 4.269; periodice româneşti – 94 de titluri; periodice străine – 20 de titluri.
Biblioteca, prin intermediul căreia se coordonează activităţile tuturor bibliotecilor şcolare din judeţul Sălaj, asigură servicii de informare şi împrumut şi organizează numeroase acţiuni culturale pentru promovarea lecturii.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *