Joi, 27 aprilie, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău au identificat un bărbat de 25 de ani, din comuna Buciumi, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt.

Acesta ar fi sustras o mașinuță electrică, lăsată nesupravegheată.

În 29 martie, în jurul orei 13.30, bărbatul ar fi furat mașinuța electrică pentru copii din fața unui imobil de pe strada Pârâului, din Zalău, cauzând un prejudiciu estimat la 1.500 de lei.

Polițiștii sălăjeni au recuperat prejudiciul și l-au restituit proprietarului.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.

foto cu caracter informativ