decembrie 7, 2022

Bărbat din Românași, reținut după ce ar fi furat un cal

Un bărbat din Românași a fost reținut, miercuri, 26 octombrie, de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului, bănuit că ar fi furat un cal.

În fapt, polițiștii secției au fost sesizați, miercuri dimineața, de către un bărbat din comuna Românași cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras un cal de la domiciliul său, cauzându-i un prejudiciu de 3.500 de lei.

În cursul zilei, în urma investigațiilor întreprinse de polițiști, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei. Este vorba de un bărbat, de 31 de ani, din comuna Românași.

Cabalina a fost recuperată și predată persoanei prejudiciate.

Față de bărbatul de 31 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat procurorului de caz cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în vederea administrării întregului probatoriu.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *