ianuarie 31, 2023

Bani de liceu 2019-2020. Se dau cate 250 de lei pe luna elevilor de liceu. Care sunt conditiile

Pentru a beneficia de bursa, venitul brut lunar pe membru de familie trebuie sa fie de maximum 500 de lei.
Astfel, la nivel national, peste 32.000 de liceenii vor beneficia si in anul scolar 2019-2020 de programul national de protectie sociala "Bani de liceu", potrivit Ministerului Educatiei Nationale.
Sprijinul financiar din cadrul proiectului "Bani de liceu" are o valoare de 250 de lei pe luna si se acorda, pe toata durata anului scolar, elevilor care urmeaza liceul la cursuri de zi.
Sunt luate in calcul toate veniturile realizate de membrii familiei in ultimele trei luni anterioare depunerii cererii, cu exceptia alocatiei de stat, a alocatiei pentru sustinerea familiei, a burselor de studii sau sociale.
Plata bursei poate fi sistata atunci cand beneficiarul depaseste 20 de absente nemotivate, obtine o medie sub 7 la purtare, nu mai frecventeaza cursurile sau a fost exmatriculat.
Ministerul Educatiei Nationale desfasoara de 14 ani Programul national de protectie sociala "Bani de liceu", prin care se acorda un sprijin financiar pentru elevii din invatamantul liceal.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut