Averile parlamentarilor salajeni (I)

Oficial (si nu numai) le merge bine…


Cam asta e ideea care se desprinde din lecturarea declaratiilor de avere ale parlamentarilor salajeni. O lectura destul de scurta de altfel, dar din care se poate desprinde o concluzie clara – criza nu a ajuns inca la Casa Poporului.
Unii dintre ei au adunat bani mai multi, ani la rand, din indemnizatiile de la Camera Deputatilor sau Senat, iar altii sunt doar la inceput. Si pentru a nu crea confuzii ii vom lua in ordine alfabetica, prezentandu-i, in editia de azi, pe deputati (ca-s mai multi) si apoi pe senatori.
LUCIAN BODE – dator pana in 2037
Primul in ordine alfabetica, dar proaspat ajuns pe malurile Dambovitei este democrat-liberalul LUCIAN BODE. In calitate de deputat PD-L de Simleu, Bode nu a adunat prea multi bani in anul 2008, deoarece nu a primit decat o indemnizatie de parlamentar, alegerile avand loc in luna noiembrie. Cu toate astea, Lucian Bode a reusit, pana sa ajunga in Parlament, sa isi achizitioneze un apartament si 635 de metri patrati de teren in Zalau, ambele proprietati fiind cumparate impreuna cu sotia. Bode mai detine si un autoturism Volkswagen, dar este si “posesor” a doua imprumuturi bancare(de aproximativ 66.000 de franci elvetieni), iar pentru unul va trebui sa achite rate lunare pana in 2037.
Dar cu siguranta democrat-liberalul va avea bani suficienti pentru a-si plati datoriile, deoarece si veniturile sunt suficiente. In anul 2008, presedintele PD-L Salaj a incasat peste 40.000 de lei de la SC Electrica Zalau si inca aproape 6.000 in calitate de lider de sindicat al acestei intreprinderi, 6.000 de lei in calitate de consilier judetean si vreo 5.000 de la Uzina Electrica Zalau, ca membru in Consiliul de Administratie. La toate acestea se adauga si o indemnizatie de deputat de peste 3200 de lei, precum si cei 11.887 de lei adusi acasa de sotia, educatoare.
IULIU NOSA – un apartament si doua case
Fostul primar al municipiului Zalau, aflat la cel de-al doilea mandat de parlamentar (in colegiul Jibou), este, fara indoiala un “om al pamantului” si, in consecinta, detine terenuri de toate felurile, atat in Creaca (peste 4 hectare, atat agricol cat si forestier), cat si 1.000 de metri patrati in Zalau. Tot, in municipiul resedinta de judet, IULIU NOSA, impreuna cu sotia, detin un apartament si o casa (in constructie deocamdata) la care se adauga si “locuinta lui de vara, de la tara”, mai precis din Creaca. Iar cand merge la tara deputatul nu sta degeaba, dovada fiind faptul ca in curtea din Creaca se pot observa un tractor Hart 200 si mai multe utilaje agricole. In dreptul capitolului “Datorii”, social-democratul a trecut un credit de 35.000 de euro, care nu-i va face prea multe probleme, leafa de deputat pe 2008 fiind de aproape 68.000 de lei, la care se adauga salariul sotiei de 41.000.
Peste doua miliarde pentru “zile negre”
Trecem la opozitie, si daca continuam excursul prin declaratiile alesilor in ordine alfabetica, il gasim pe SERES DENES.
UDMR-istul impartaseste pasiunile agrare ale colegului sau din PSD si detine in Mesesenii de Jos cateva hectare de teren agricol si 30 de ari de padure, precum si un tractor de productie 100% romaneasca. Seres mai are in proprietate, impreuna cu sotia, si un apartament in municipiu. Nici reprezentantul maghiarilor din Colegiul Cehu nu este lipsit de datorii avand de achitat 50.000 de lei catre CEC, dar, pe de alta parte, Seres are si economii de peste doua miliarde de lei vechi si 7.000 de euro. Pe langa indemnizatia de parlamentar de 67.814 lei, bugetul familiei este completat si de salariul de profesoara al sotiei, care insumeaza 19.007 lei anual.
“Toate-s vechi si noua toate…”
…cel putin in cazul lui MIREL TALOS, deputat de Zalau, a carui declaratie de avere nu apare pe site-ul Camerei. “Am depus declaratia in cursul zilei de ieri (luni, 15 iunie n.r.) si probabil ca inca nu a fost postata pe site”, ne-a declarat Talos. Din declaratia lui de anul trecut, aflam insa ca liberalul salajean ar putea fi vecin cu miliardarul Tantareanu, deoarece detine 1.000 de metri patrati de teren in localitatea ilfoveana Corbeanca. Tot intr-o localitate din Ilfov, Talos mai are inca 1.000 de metri patrati si munceste din greu la o “casuta” de peste 200 de metri patrati in Bucuresti. Celelalte detalii privitoare la averea liberalului, vor putea fi cunoscute de salajeni doar dupa ce declaratia va aparea pe siteul Camerei Deputatilor.
Despre senatorii Fekete Andras si Gheorghe Pop si ale lor averi vom relata in editia urmatoare a ziarului nostru.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *