februarie 5, 2023

Avansează proiectul spitalului regional pediatric de la Cluj

Proiectul Consiliului Județean Cluj de edificare a primului spital public din zona Transilvaniei care va oferi servicii medicale integrate în domeniul pediatriei avansează în ritm susținut. Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a Primăriei municipiului Cluj-Napoca a avizat favorabil Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al viitorului Spital Pediatric Monobloc de la Cluj.

Primul spital pediatric în sistem integrat construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică, va fi edificat pe un teren de circa 17 hectare și va avea un regim de înălțime S+P+5E. Baza, formată din parter și etajul 1, va cuprinde zona clinică, ambulatoriul și zona tehnică, iar la etajul 2 se va regăsi inclusiv o grădină suspendată. Secțiile vor fi situate la ultimele trei etaje ale spitalului și vor conține partea de cazare, zonele de monitorizare și suport, spațiile tehnice și cabinetele pentru personalul medical și studenți. Subsolul va fi destinat parcărilor, atât pentru vizitatori, cât și pentru personalul spitalului, și va adăposti inclusiv radioterapia.

Spitalul Pediatric Monobloc va dispune și de un heliport, situat pe terasa imobilului.

Unitatea cu profil regional va avea 510 paturi pentru spitalizare continuă, la care se vor adăuga alte 50 de paturi pentru spitalizarea de zi și 65 de paturi pentru însoțitori.

„Această prioritate absolută a forului administrativ județean avansează în ritm alert și începe să prindă din ce în ce mai mult contur. E un nou pas înainte în procesul de construire a celui mai modern spital pediatric din țară, extrem de important atât pentru sănătatea copiilor, pentru calitatea actului medical și condițiile de lucru oferite personalului sanitar, cât și pentru confortul micilor pacienți și al părinților”, spune Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut