septembrie 30, 2022

Autostrada de la Poarta Sălajului la Nușfalău bate pasul pe loc

Loturile de autostradă Poarta Sălajului – Zalău și Zalău – Nușfalău par tot mai departe de a deveni realitate. Sectorul de 41 de kilometri reprezintă cea mai grea bucată din Autostrada A3, incluzând și Tunelul Meseș. Licitația pentru desemnarea unui constructor a demarat în urmă cu doi ani, iar în mai 2022 CNAIR a finalizat etapa de evaluare a candidaturilor depuse, fiind selectați 6 candidați.

Doar că, potrivit Asociației Pro Infrastructura, lucrurile sunt mult mai încurcate decât par.

“Pentru că loturile din dealurile transilvănene nu erau suficient de dificile, CNAIR a luat două decizii <deștepte> ca să creeze un proiect-mamut frate cu imposibilul. Prima, a alipit două subsecțiuni (Poarta Sălajului-Zalău și Zalău-Nușfalău) și a pus și tunelul Meseș în același pachet, adică 2,9 kilometri de tunel forat cu două galerii, cel mai lung din țară, deci 41 km în total. Dar banii? Valoarea estimată de 3,93 miliarde lei fără TVA (vreo 800 milioane euro) poate părea exorbitantă dar nu este, mai ales în contextul scumpirii masive a materialelor de construcții. A doua, a scos din joben procedura de achiziție cu precalificare. O idee bună în teorie, dar practica românească ne omoară și dublează pe alocuri birocrația, având două runde de evaluare – prima a candidaturilor și a doua a ofertelor, cu tot tacâmul: termene de depunere amânate succesiv și contestații la fiecare pas. Rezultatul? Catastrofă. Licitație lansată în 18.11.2020 cu 12 candidaturi depuse în 19.02.2021 care au fost evaluate de CNAIR în <doar> 15 luni, selectând abia în mai 2022 cei 6 antreprenori care au fost invitați să depună oferte. Dar surpriză. Unul din ei (WeBuild, fost Astaldi) l-a contestat pe un altul (Strabag) și a câștigat definitiv în instanță. Așa că acum mingea e la CNAIR care trebuie să reevalueze candidatura Strabag și să dea din nou lista celor 6 constructori selectați. Dar stați. Pentru că au trecut deja 19 luni de la depunerea candidaturilor, multe documente au expirat (caziere, certificate fiscale). Care trebuie reînnoite de cei care vor să meargă mai departe. Vorbim doar de prima fază a procedurii. A doua, depunerea ofertelor propriu-zise, abia urmează. Primul termen, 2 august 2022, a expirat deja de o lună și jumătate”, spun cei de la Asociația Pro Infrastructură.

Din cauza scumpirilor, este posibil ca unii dintre constructorii selectați să nu mai depună oferte.

Potrivit CNAIR, lucrările pe subsecțiunea Poarta Sălajului- Zalău + subsecțiunea Zalău – Nușfalău vor începe în 2023, urmând a fi finalizate în 2027, an în care tronsoanele ar urma să fie deschise circulației.

1 thought on “Autostrada de la Poarta Sălajului la Nușfalău bate pasul pe loc

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.