Autoritățile ne promit directori de școli capabili, numiți prin concurs

O Ordonanță de Urgență adoptată deja de Guvern modifică Legea educației naționale și schimbă regulile cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de conducere la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, în condițiile în care contractele de management vor înceta de drept înainte de începutul următorului an școlar.

A fost extinsă baza de selecție și s-au introdus unele criterii de performanță în susținerea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar și funcțiilor de conducere, îndrumare și control în inspectoratele școlare și casele corpului didactic.

Astfel, participarea la concurs pentru posturile de conducere din școli nu mai este condiționată de deținerea calității de expert în management educațional. Prin urmare, se vor putea prezenta și cadre didactice titulare care nu au calitatea de experți în management educațional, dar care au diplomă de licenţă sau atestat de echivalare, au promovat examenul de definitivat și au cel puțin cinci ani vechime în învățământ.

La concursul pentru ocuparea funcţiilor de îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare vor putea participa și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă și gradul didactic I sau II.

La concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic se pot înscrie și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care au diplomă de licenţă și titlul de doctor sau gradul didactic I.

Promovarea candidaților înscriși la concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar, director al casei corpului didactic, precum și pentru ocuparea funcţiilor de conducere, îndrumare şi de control din inspectoratele şcolare se poate face doar în condițiile în care aceștia au obținut minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la proba de interviu.

Potrivit guvernanților, extinderea bazei de selecție a personalului care poate participa la concursuri și reevaluarea criteriilor de performanță vor avea ca efect creșterea calității actului educațional.

Numirea prin detașare, practică frecventă la nivel național

În prima lună a acestui an, de exemplu, în județul Sălaj au fost numiți prin detașare în interesul învățământului 47 de directori și 14 directori adjuncți, pentru o serie de unități de învățământ din Sălaj.

Din cele 61 de numiri, în 57 de cazuri a fost vorba de directori sau adjuncți care ocupau deja această funcție, în doar patru cazuri fiind vorba de schimbări (Buciumi, Ip, Valcău de Jos, Vârșolț).

Numirile prin detașare s-au făcut în contextul în care șefilor acestor unități de învățământ le-au expirat mandatele de patru ani, câștigate prin concurs sau au fost numiți anterior, tot prin detașare.

În județ există, în total, 133 de unități de învățământ.

Ultimul concurs de ocupare a posturilor vacante de director și director adjunct a fost organizat în iulie 2017, fiind vorba de concursul național pentru ocuparea funcțiilor de conducere pe o perioadă de 4 ani, în baza unui contract de management.

Procedura numirii de directori prin detașare este una practicată la nivel național, care a stârnit numeroase nemulțumiri și critici.   

Pentru a stopa numirea directorilor de școli direct din pixul inspectorului școlar, USR PLUS a propus

Pornind de la premiza că la finele lunii iulie s-ar organiza primul concurs național pentru directorii de școli, parlamentarii USR PLUS apreciază că din cele aproape 10.000 de posturi de directori și directori adjuncți ce vor fi scoase la concurs în toată țara, în cel mai bun scenariu, doar jumătate vor fi ocupate, așa că restul școlilor vor avea tot directori interimari, numiți de către inspectoratele școlare. Ca să împiedice acest aspect, senatorii USR PLUS din comisia de Educație au inițiat un proiect legislativ potrivit căruia interimarii ar urma să fie numiți de Consiliul de Administrație al școlii, organism din care fac parte părinți, profesori, reprezentanți ai primăriei și consiliului local, pentru ca posturile care nu vor fi ocupate prin concurs să nu mai fie funcții la dispoziția inspectorilor școlari generali.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *