Au comandat un TAXI și acum au dosare penale pentru tâlhărie calificată

Duminică, 9 octombrie, doi tineri de 20 și 35 de ani, ambii din Zalău, au comandat un TAXI până în Recea Mică. Însă, în extravilanul localității, cei doi l-au agresat cu pumnii și picioarele pe taximetristul de 60 de ani și i-au furat mașina.

Taximetristul a sunat la 112, iar polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și au întreprins investigații în vederea identificării autorilor și localizării autoturismului furat.

În aceeași noapte, polițiștii au găsit autovehiculul abandonat în grădina unui imobil din localitate. În urma investigațiilor de specialitate, marți, 11 octombrie, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei. Este vorba de doi bărbați, de 20 și 35 de ani, ambii din municipiul Zalău. Față de tânărul de 20 de ani, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de miercuri, 12 octombrie, să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

”Marți, 11 octombrie, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna au identificat două persoane bănuite de tâlhărie calificată, iar față de una dintre ele s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.

La data de 9 octombrie a.c., ora 23:03, polițiștii secției au fost sesizați. prin apel 112, de către un bărbat, de 60 de ani, din Zalău, cu privire la faptul că, în aceeași seară, aflat în timpul serviciului, a transportat cu taxiul doi clienți din municipiul Zalău până în localitatea Recea Mică. Ajunși în extravilanul localității Recea Mică, cei doi bărbați pe care i-a transportat, l-au agresat fizic, lovindu-l cu pumnii și picioarele și l-au deposedat de autoturism, plecând într-o direcție necunoscută. La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiul Zalău și specialiști criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj”, informează Biroul de presă al IPJ Sălaj.

Reprezentanții IPJ fac precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

About Author

One Reply to “Au comandat un TAXI și acum au dosare penale pentru tâlhărie calificată”

  1. Le as da eu tot prezumție de nevinovăție….se prefac ologi ,bolnavi,handicapați și nu răspund în fața legii,rușine….cine eliberează astfel de certificate,ar trebui la rândul lor condamnați,sunt scoși că nebuni dar un CT nu au făcut în viața lor sa poată demonstra dementa,s au gradul de handicap!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *