octombrie 7, 2022

Atenție! Furnizorii din energie sunt inventivi: facturează estimare în loc de consum real. Metoda, demonstrată pas cu pas

Furnizorii de energie au găsit o nouă metodă de a ”fenta” clienții în așa fel încât costurile pentru curent electric să fie mai mari; mai ales anul viitor.

Asta reiese din metoda prin care se facturează mai nou și pe care a sesizat-o un client din Zalău, după ce i s-au facturat în plus 70 de kWh. Și nu se pune problema regularizării consumului, pentru că ar fi fost scris negru pe alb REGULARIZARE, nu ESTIMARE.

Precizăm că acest client ține evidența lunară a indexului și folosește de câțiva ani aplicația on-line a furnizorului prin care, lună de lună, transmite consumul.

Clientul a dorit să facă publică metoda în care s-a facturat acum energia electrică, astfel încât și alți consumatori să își verifice facturile. Mai ales că, anul viitor, prețul la energie electrică va fi calculat în funcție de media consumului din acest an, iar un consum mediu mai mare poate duce la depășirea plafonului reglementat prin lege până la care prețul pentru un KWh este mai mic.

Indexul autocitit și transmis în luna august, care apare ca index vechi pe factura din luna septembrie, este index corect. Însă indexul nou transmis prin aplicație la data 8 septembrie este, așa cum demonstrează și fotografia cu indexul de pe contor, 20774.

Furnizorul a facturat însă 20847, un index ESTIMAT, chiar dacă a fost un index autocitit și înregistrat corect în aplicație. Rezultatul este un consum facturat în luna septembrie pentru perioada 31 iulie-31 august (cu 8 zile de consum mai puțin decât s-a consumat și transmis real!) de 177 de kWh. Asta în condițiile în care ar fi fost corect să se factureze 104 kWh!

Clientul a făcut sesizare scrisă la funizor pentru a fi corectată factura, anexând și dovezile pe care le are în privința transmiterii consumului, iar acum așteaptă răspuns. Acest răspuns îl vom face public și noi.

În cazul necorectării facturii, clientul spune că va sesiza Protecția Consumatorului pentru că, altfel, lună de lună, se poate trezi cu un consum facturat mai mare decât cel real.

Sesizările curg la ANPC

Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sălaj, Dorel Fechete, a explicat că reclamațiile se pot face direct pe site-ul anpc.ro, cu încărcarea tuturor dovezilor clienților, dar și la adresa de e-mail a CJPC Sălaj  reclamatii.salaj@anpc.ro.

Întâi, clienții sesizează furnizorul, apoi sesizează Protecția Consumatorului.

De ce această practică de facturare?

Vă reamintim că Guvernul a adoptat o nouă schemă de compensare și plafonare a prețului la energie, care este aplicată începând cu 1 septembrie 2022. Ultima formă a Ordonanței prevede o reducere a compensării energiei până la un consum casnic de 255 kwh.

Producătorii și traderii sunt obligați să plătească o taxă de solidaritate peste un anumit prag de referință, în sensul că statul nu acceptă să deconteze orice sumă. Valoarea maximă decontată de stat este de 1,300 de lei/ MWH. Astfel, la o factură trimisă la decontare, după 1 septembrie, cu un preț de 1.500 de lei, statul compensează doar până la pragul de referință de 1.300 de lei/ MWH.

Pentru consumatorii casnici, principala modificare o reprezintă reducerea plafonului până la care se acordă compensarea de la 300 kwh, la 255 kwh. IMM-urile au parte de o compensare redusă la 85% din consumul mediu lunar.

„Se extinde perioada de aplicare a Ordonanței de la 1 septembrie 2022 până la 31 august 2023. Plafoanele de consum pentru populație rămân aceleași, 0.68 lei până la 100 kwh, între 0 și 300 de kwh, aici este o ușoară schimbare. Prețul de 80 de bani se aplică pentru primii 255 kwh, iar diferența între 255 și 300 de kwh se plătește la prețul din contract”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu, la finalul ședinței de Guvern.

  • maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 0 – 100 KWh inclusiv;
  • maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 a fost între 100,01 – 300 kWh, pentru un consum lunar care este de maximum 255 kWh. Consumul de energie electrică ce depășeste 255KWh /luna se facturează conform prevederilor art.5 alin (1).
  • maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii. Diferența de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art.5 alin (1);
  • maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru consumul integral al spitalelor publice şi private, al unităţilor de învăţământ publice şi private, precum şi al creşelor
  • maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, realizat la locul de consum în anul 2021, pentru instituțiile publice ,altele decât cele prevăzute la lit.d). Diferența de consum lunar de energie electrică se facturează conform prevederilor art.5.

Anul viitor, cel mai probabil, va fi luat în considerare pentru facturare consumul mediu lunar din anul de referință 2022, tarifarea fiind diferențiată în funcție de locul de consum.

Prin urmare, interesele furnizorilor de energie sunt ca tarifele să fie cât mai mari, chiar dacă clientul nu consumă atât cât facturează furnizorul…

1 thought on “Atenție! Furnizorii din energie sunt inventivi: facturează estimare în loc de consum real. Metoda, demonstrată pas cu pas

  1. Rememorand zisa austeritate din anii 80 in trecutul secol si mileniu ,invocandu-se necesitatea economisirii energiei de toti tovarasii consumatori , finalitatea fiind proiectia unui viitor luminos si prosperitatea productiei industriale,ne amintim ca si atunci exista o cota de consum pentru care se platea 65 de bani ,iar depasirea era drastic sanctionatacu 2,5 lei pentru un kwh .Continuind paralela temporala diferenta este ca acum nu mai prea avem industrie, iar viitorul ramane tot luminos la nivel discursiv,pe fondul unor venituri a caror putere de cumparare la necesitatile cotidiene este diminuata chiar fata de acea perioada .Nu este o nostalgica comparatie ci mai mult o constatare a faptului ca reflexele comportamentale ale celor ce se erijeaza in conducatori de destine si masa amorfa a celor care au privilegiul de a fi totdeauna condusi intelept este la noi o constanta sociala .

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.