Asistam la programarea sistematica a dezordinii, a escaladarii aberatiilor politice

Interviu in exclusivitate cu generalul Aurel Rogojan, fost sef de cabinet in perioada 1974-1989 al generalului Iulian Vlad, seful Securitatii
Considerati ca actualii decidenti politici ai Romaniei sunt suficient de bine pregatiti pentru a rezolva situatia dificila, economica si sociala, pe care o traverseaza tara?
Intrebarea Dumneavoastra este, cel putin pentru mine, o provocare dureroasa…
Prin natura preocuparilor mele am fost intotdeauna un observator atent al activitatii decidentilor politici din statele care au un rol covarsitor in viata internationala, din statele vecine, fiindca este firesc sa vedem si sa intelegem ce se intampla si in jurul nostru, ceea ce obliga la evaluari comparative.
Noua ne lipsesc, atat o clasa politica matura, cat si o clasa economica nationala. Nici „politicienii” si nici „capitalistii” romani nu si-au asumat un sistem de valori in care sa creada cu tarie si la care sa se raporteze in tot ceea ce fac. Cand, si unii si altii, vor fi mai putin interesati de succesul personal si mai mult dispusi sa inteleaga ca aventurismul, voluntarismul si monopolul politic asupra institutiilor care apartin poporului, si nu vreunui partid anume nu sunt constructive, s-ar putea sa speram in decizii mai intelepte.
Acum, la fiecare alternanta la putere a unui partid, totul trebuie reinventat, totul trebuie rasturnat, toate institutiile care functionau, cat de cat, sunt reorganizate. Asistam la programarea sistematica a dezordinii, a escaladarii aberatiilor politice investite cu forta legii, ceea ce a facut sa avem guverne campioane la acte de guvernamant lovite de neconstitutionaliate.
Cand si guvernele violeaza prevederi ale Constitutiei, nu putem crede ca avem decidenti politici competenti, capabili sa-si asume responsabilitatea pentru destinele natiunii.
Sub marea povara a datoriei externe si a conditionarilor determinate de aceasta, factorii decidenti nationali nu mai au practic nici o independenta confortabila in a lua hotarari.
In alegeri, cetatenii nu voteaza programe de guvernare generate de doctrina vreunui partid, ci produse mediatice. Eu sunt increzator in faptul ca si dumneavoastra, ca formatori ai opiniilor, aveti si va veti exercita, intr-o mai mare masura, rolul important de educare a clasei politice in spiritul acelor valori nationale care ne reprezinta pe toti.
Fiecare generatie din istoria contemporana a Romaniei a avut un proiect national. In momentul de fata, tara noastra este membra in UE si in NATO. Care credeti ca ar mai trebui sa fie dezideratele Romaniei pe plan extern in atari conditii?
Ma bucura tare mult sa aud din partea dumneavoastra ideea de „proiect national al fiecarei generatii”. O generatie, in dimensiune temporala, se suprapune orizontului proiectiilor strategice pe 20 si chiar 30 de ani.
Cine suntem noi astazi si ce dorim sa fim in urmatoarele doua sau trei decenii? Ca sa putem gandi si actiona intr-o asemenea perspectiva avem nevoie de strategii politice axate pe valori constitutionale si temeinic ancorate in prospectarea stiintifica a tendintelor politicii si economiei la nivel global.
Noi nu avem proiecte nationale de nici un fel. Proiectele nationale nu se fac din patru in patru sau din cinci in cinci ani si nici nu sunt nationale, daca sunt expresia grupurilor de interese prin care se identifica un partid sau altul.
Ca simplu obsevator al realitatilor, nu pot sa nu sanctionez incapacitatea valorificarii oportunitatilor deschise de aderarea la Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord si integrarea in Uniunea Europeana. {elul nu a fost doar sa fim acolo, pur si simplu, ci ceea ce trebuia sa urmeze dupa.
Nicicand in istoria sa, Romania nu s-a aflat intr-o mai mare criza a personalitatilor politice de anvergura intelectuala si eruditie academica, in masura sa le permita asumarea, in cunostinta de cauza, a destinelor natiunii.
Diplomatia a fost punctul forte al romanilor inca de la intemeierea primelor formatiuni statale, exceland apoi in perioadele ce au urmat micii si Marii Uniri.
Cine au fost, in acele vremuri, intre ministrii de externe si ambasadorii {arilor Romane? Vasile Alecsandri, Nicolae Cretulescu, Dimitrie Bratianu, Dimitrie Bolintineanu si altii de aceeasi tinuta si marime.
Cine s-a aflat printre ministrii de externe ai Romaniei incepand din 1862? Alexandru Cantacuzino, Ion Ghica, Stefan Golescu, Nicolae Golescu, Mihail Kogalniceanu, I.C. Bratianu, Titu Maiorescu, Alexandru Vaida-Voievod, I.G. Duca, Nicolae Titulescu si alte personalitati pe care istoria le-a asezat definitiv in paginile de aur ale diplomatiei romanesti.
Astazi, in momente hotaratoare ale istoriei nationale, Romania ^membru al familiei europene^ nu are, de mai multi ani, o personalitate care sa insemne ceva in politica externa. Constatam, de asemenea, ca in ultimii doi ani diplomatia noastra este o nava avariata in deriva.
Relatiile post-aderare cu Uniunea Europeana ne-au surprins nepregatiti. Cotizam la bugetul Uniunii, dar Guvernul se dovedeste incapabil de a operationaliza proiectele si structurile care sa permita atragerea de fonduri comunitare. Cu alte cuvinte, doar platim, fara a primi mare lucru in schimb.
Legaturile bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene sunt, la randul lor, la limita subzistentei.
Politica externa pe spatiul estic a inregistrat esec dupa esec: raporturile cu Rusia sunt in stadiul cel mai critic; initiativa romaneasca a cooperarii in Regiunea Marea Neagra a fost compromisa; relatiile cu Ucraina s-au degradat periculos, iar cele cu Republica Moldova, urmare a unei orientari aventuriste, ca sa nu o numim provocatoare, ne-a adus ostilitatea crescanda, prin gesturi si reactii, a oficialilor de la Chisinau, de pana mai ieri.
In intreg arealul geografic din jurul Romaniei, in care se afla raspanditi nu mai putin de 8 milioane de congeneri, identitatea etnica romaneasca este supusa nesfarsitelor agresiuni.
Ce au facut si ce fac in tot acest timp acele institutii fundamentale ale statului roman pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale si religioase?
Pe malurile Dambovitei, nu ni se planifica un viitorul ci, din pacate, gestionarea „post-factum” a crizelor in care au degenerat scandalurile politice, devenite singura strategie reala a guvernarilor celor mai nepotrivite si distructive pe care le-a avut vreodata Romania.
Schimbarea de doctrina a Rusiei, concomitent cu anuntarea unei sporiri substantiale ale cheltuielilor sale militare, ar implica reconsiderarea si adaptarea a ceea ce Romania nu are, in fapt, in acest moment: propria capacitate doctrinara de securitate, in masura sa genereze o politica externa pragmatica, activa si multirelationata in orizontul evolutiilor previzibile ale noilor centre de putere aflate, deocamdata, in continua dezvoltare si consolidare in vederea unor substantiale afirmari viitoare.
Cine si de ce a procat falimentul politicii externe a Romaniei? Daca vedem cui foloseste acest faliment, vom intelege si pe cine au servit unii dintre sefii diplomatiei.
Fara o strategie de securitate viabila si fara o politica externa fundamentata pe realitatile mediului politic si de securitate international, Romania risca repetarea, in forme noi, a unor evenimente tragice ale istoriei sale.
De ce marile minti luminate ale natiunii sunt condamnate la o existenta anonima si chiar mizera, in loc sa fie investite cu mandate de reprezentare si afirmare a Romaniei pe plan international?
Daca autoritatile statului au esuat lamentabil in elaborarea strategiilor nationale, de ce nu fac apel la forurile stiintifice in masura sa inteleaga si sa valorifice invatamintele istoriei si sa cuantifice aspiratiile natiunii in doctrine, politici si strategii care sa se constituie in resurse durabile ale securitatii, diplomatiei si apararii nationale?
Care credeti ca este pozitia Romaniei, in momentul de fata, pe plan international? Suntem mai ca popor decat in perioada de dinainte de 1990? Opinia noastra cantareste la fel de greu in deciziile majore la nivel mondial?
Nu putem vorbi de o pozitie confortabila a Romaniei pe plan international.
Ca popor, prezenta noastra in viata internationala, chiar daca numerosi romani circula ori rezidentiaza in strainatate, nu este cea care ar trebui sa fie.
Avem o voce in Parlamentul Europei, poate si un comisar european, de aici din Salaj, cu ascendenta in Bihor, chiar in satul meu natal. Este candidat la un „minister” mai important.
Problema esentiala este, insa, ce producem noi pentru a a avea propria identitate si forta economica. Cata vreme doar consumam, peste ceea ce putem produce, ramanem o tara cu mari vulnerabilitati.
Romania a dat foarte mult patrimoniului de cultura si civilizatie al omenirii. De la Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, la Traian Vuia si Henri Coanda pionierii aviatiei, de la Paulescu, inventatorul insulinei la Odobleja, precursor al ciberneticii, de la ilustri oameni de litere la mari artisti. Palmaresul contributiilor este impresionant si, totusi, de ce continuam sa fim niste anonimi?
Inainte de 1990, pe toate meridianele cand se auzea de Romania, erau rostite, aproape instantaneu, cateva nume… Astazi se intampla ca soli ai Occidentului sa declare la sosirea pe Aeroportul International Otopeni ca sunt bucurosi de revenirea la Budapesta…
Renumele se castiga prin munca. Ce loc avem noi in „noua diviziune a muncii”, la nivelul Uniunii Europene ? Cheltuind pe publicitate nu ne facem un renume.
In alegeri, cetatenii nu voteaza programe de guvernare generate de doctrina vreunui partid, ci produse mediatice.
Cine si de ce a provocat falimentul politicii externe a Romaniei? Daca vedem cui foloseste acest faliment, vom intelege si pe cine au servit unii dintre sefii diplomatiei.