ianuarie 27, 2023

Arhivele CNSAS, 1987: Tânără de 35 de ani, mamă a 5 copii, lăsată să moară în Spitalul Zalău

O femeie de 35 de ani din Sălaj a fost lăsată să moară, în ianuarie 1987, în Spitalul din Zalău, după ce a ajuns aici cu o hemoragie puternică. Cadrele medicale îi puneau la acea vreme diagnosticul de iminență de avort și nu s-a intervenit chirurgical până când femeia ar fi recunoscut că și-a provocat avortul.

Este singurul caz de acest gen, cutremurător și inimaginabil, descoperit în arhivele CNSAS, acolo unde se păstrează o parte a dosarelor Securității comuniste, studiate de istoricul Florin Soare, și prezentat detaliat de ziarul Libertatea și Jurnalul Decretului.

Actul care demonstrează uciderea lentă, în spitalul de la Zalău, a unei femei, pe motiv că nu a vrut să recunoască faptul că și-ar fi provocat un avort, este singurul document de acest fel descoperit în arhive și arată teroarea în care au trăit femeile, dar și medicii în regimul comunist.

Sălăjeanca lăsată să moară în chinuri era suspectată că și-ar fi provocat avortul ilegal, iar cineva a decis să nu i se ofere ajutorul de specialitate până când își recunoaștea fapta. După cinci zile în care a suportat chinuri grele și a fost privată de tratamente de specialitate, tânăra s-a stins din viață și au rămas orfani de mamă cinci copii. Cazul este cu atât mai grav cu cât autopsia efectuată după deces și al cărei rezultat a fost notat în raportul către Securitate a scos la iveală faptul că avortul nu a fost provocat de cineva, ci a fost cu adevărat spontan.

Potrivit sursei citate, ”un raport din dosarele Securității comuniste menționează în limba de lemn a birocraților că intervenția medicală <a urmărit temporizarea avortului cu scopul de a obține declarații cu privire la manevrele avortive>. Pe scurt, femeia era suspectată că și-ar fi provocat un avort ilegal, iar cei care se ocupau de caz încearcau să o facă să mărturisească”.

Cei care au scris raportul au notat sec: „Deși starea de sănătate a pacientei s-a agravat, fătul avea expluzat un antebraț și existau motive pentru intervenție chirurgicală, aceasta nu s-a efectuat întrucât pacienta nu a relatat nimic la ceea ce i se imputa”.

Actul în care s-a înregistrat negru pe alb uciderea lentă – în spitalul de la Zalău – a unei femei, în anii cei mai negri ai politicii pronataliste a lui Nicolae Ceaușescu, este singurul document de acest fel pe care istoricul Florin Soare l-a descoperit în timpul cercetărilor sale în arhive. De regulă, metodele abuzive nu erau descrise în documente oficiale, realitatea fiind măsluită în fișele medicale și în rapoarte, după cum arată istoricul.

În actele studiate nu se precizează cine a luat decizia de a nu se interveni chirurgical – cadre medicale, un milițian, un ofițer de Securitate sau un procuror.

Viață românească sub Decretul din ’66

Decesul tinerei sălăjence a avut loc la doar câteva luni de la discursul lui Ceaușescu, din anul 1986, în care definea rolul suprem al maternității în epoca sa: ”Nu există îndatorire mai nobilă, mai de onoare a familiilor, a femeilor, decât aceea de a crește și a da țării cât mai mulți copii.”

În anul 1966, Nicolae Ceașescu semnase un Decret – celebrul Decret 770 – prin care se interziceau aproape complet avorturile la cerere. Iar medicii, la fiecare urgență medicală a unei întreruperi de sarcină, aveau obligația să anunțe procurorii în maxim 24 de ore. Uneori procurorul era anunțat înainte de intervenție. Probabil de aici și suspiciunea în cazul tinerei sălăjence ca procurorul anunțat să nu fi permis intervenția chirurgicală.

Potrivit procedurii din Decret, anchetatorii urmau să constate, pe baza avizului medicului legist şi a oricăror alte date, „dacă intervenţia pentru întreruperea cursului sarcinii a fost necesară”.
Potrivit istoricului, în primii ani de după apariția Decretului, se mai ținea cont cât de cât de ”demnitatea omului”. Erau constituite așa-zise comisii și comitete împotriva abuzurilor, existând și câteva exemple în acest sens în arhive.

Dar, după aproape 6 ani de la Decret, bruma de umanitate a dispărut complet, iar pentru aplicarea de îndată a regulilor toată lumea verifica pe toată lumea.

”Tonul birocratic se schimbă categoric într-un document din octombrie 1973. Un plan de măsuri din anul respectiv al Ministerului de Interne nu mai conține niciun cuvânt despre abuzuri sau despre nevoia de metode care să respecte demnitatea persoanei. În documentul consultat de Jurnalul Decretului se ordonă măsuri de <lichidare imediată> a oricărei manifestări de îngăduință în depistarea și cercetarea celor vinovați de încălcarea legii. Planul conține și o măsură radicală, fundamentală pentru ceea ce avea să urmeze: șefii inspectoratelor județene erau instruiți să desemneze ofițeri de miliție care să facă parte din comisiiile de autorizare a întreruperilor de sarcină”.

Organele procuraturii și ale justiției aveau misiunea să organizeze procese pe această temă cu publicitate lărgită. Presei comuniste trebuia să i se furnizeze date și materiale în vederea publicării, „prin care să creeze o opinie de masă împotriva persoanelor care încalcă normele legale în acest domeniu”. Misiunile trasate în documentul strict secret începeau la mijlocul anilor 1970 să se răsfrângă și în viața reală.

Mii de românce și medici au trăit în teroare

„O îndatorire de interes național este ocrotirea și consolidarea familiei, dezvoltarea conștiinței răspunderii acesteia pentru creșterea unui număr mai mare de copii, pentru formarea unei generații sănătoase, robuste, profund devotate cauzei socialismului. Femeile au în această privință un rol deosebit și o misiune nobilă”, susținea Nicolae Ceaușescu.

Sursa foto:Libertatea

Era un avertisment. Toate româncele erau chemate să se pună, cu devotament, în slujba obiectivelor regimului. Pe cele care refuzau le așteptau, vigilenți, gardienii Decretului 770. Datele consultate de cercetătorul Florin Soare în documentele din era comunistă arată că, doar în anul 1974, au fost organizate 245 de procese publice în România care vizau încălcări ale prevederilor anti-avort.
Între anii 1967 și 1973 au fost inculpate 6.350 de persoane. Dintre acestea, 83 erau medici și 187 erau cadre sanitare. Restul de 6.080 erau femei care recurseseră la avorturi clandestine sau persoane fără specializare medicală care le ajutaseră. Prin urmare, în prima perioadă de după legiferarea decretului, media era de aproximativ 1060 de persoane trimise anual în judecată în legătură cu întreruperi ilegale de sarcină, iar din 1974, numărul dosarelor se dublaseră anual.

Anchetele penale, condamnările și delațiunile informatorilor Securității produceau un efect invers, paradoxal, spun cercetătorii. Femeile apelau la persoane fără calificare medicală pentru a le face întreruperi de sarcină sau pentru a le învăța cum pot să facă singure acest lucru.

Cele mai multe dintre decese erau în categoria muncitoarelor și a casnicelor, din ce își amintesc doctorii. „Acești procurori, acești judecători, acești milițieni au făcut mult rău! Au la activul lor măcar o parte din cimitirele femeilor care au murit”, consideră un doctor intervievat de Gail Kligman în cartea „Politica duplicității”. O mărturie din aceeași lucrare amintește de faptul că un milițian avea sarcina de a sta zilnic două ore într-o maternitate.

Constatarea amară a unui doctor: În spitale, lucrurile mai depindeau și de statutul șefului de secție. “Dacă reușea să domine milițianul, mai scăpau femei. Dacă șeful era politruc, atunci femei erau lăsate să moară până venea milițianul sau procurorul”.


Citeşte întreaga ştire: Lumea ascunsă creată de statul comunist pentru a opri avorturile: „Dacă ne spui cine ți-a făcut, îi dăm voie să-ți salveze viața, dacă nu, te lăsăm să mori”




2 thoughts on “Arhivele CNSAS, 1987: Tânără de 35 de ani, mamă a 5 copii, lăsată să moară în Spitalul Zalău

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut