Arheologul Horea Pop ne spune cum își luminau dacii încăperile

0
310

Arheologul Horea Pop de la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a publicat un studiu cu privire la obiectele de iluminat pe care le foloseau dacii pentru a-și lumina încăperile. Specialist pe epoca dacică, având ani de cercetare în spate, dr. Horea Pop arată și pentru Graiul Sălajului o parte din rezultatele descoperirilor sale.

”Lutul, piatra, lemnul și osul au fost materialele care au stat la baza dezvoltării civilizațiilor umane. Cel dintâi a fost, nu doar material de construcție, ci și materia primă care, modelată și arsă la temperaturi de până la 1000 de grade, căpăta rezistență în timp. Din lut au fost confecționate case, ustensile, obiecte de cult și, nu în ultimul rând, instrumente pentru iluminat în spațiile de locuit. În perioada dacică clasică preromană (sfârșitul sec. 2 a.Chr.-înc. sec. 2 p.Chr.), olăritul era o activitate specializată, realizată de meșteri care dețineau cunoștințe temeinice privind modelarea lutului și controlul temperaturilor de ardere a vaselor realizate de ei. Modelarea argilei, pentru obținerea acestor vase, se făcea și la roata olarului, într-o proporție mai mică la început (15%), crescând pe parcursul sec. 1 p.Chr. la 25-30%. Eleganța și diversitatea formelor, realizate cu ajutorul roții olarului, erau de necontestat”, spune arheologul sălăjean.

Potrivit cercetătorului Horea Pop, tehnicile de ardere în cuptoare performante, cât și modelarea lutului la roată, au fost influențate major de către olarii celți în spațiul intracarpatic, celții dominând acest spațiu în intervalul sec. 3-2 a.Chr.

”În secolele 2 a.Chr. – 1 p.Chr. au fost descoperite peste 30 de cuptoare de olar pe tot teritoriul locuit de daci, în 24 de localități precum Ciceu-Corabia (BN), Ocnița (VL), Deva (HD), Andrid (SM), Biharea (BH), Șura Mică (SB), Poiana (GL). Cuptoarele erau rotunde sau ovale, cu diametre de până la 110 cm și, mai rar, de 180 cm, prevăzute cu o cameră de ardere și una de coacere despărțite de un grătar realizat de asemenea din lut. Pe grătar, în camera de coacere, erau așezate vasele care urmau să fie arse. Camera de ardere era la baza cuptorului și era spațiul în care era ars lemnul care degaja căldura în camera de coacere. Grătarul era prevăzut cu perforații pentru a permite căldurii produse în camera de ardere să pătrundă în camera de coacere. El se sprijinea pe un perete median sau pe un stâlp central amenajat în camera de ardere”, explică arheologul.

Dacii din zona actualului Sălaj foloseau ceștile opaiț pentru iluminat

În actualul județ Sălaj nu au fost descoperite cuptoare dacice de olărit, dar ingredientele din vasele descoperite sugerează faptul că sunt produse locale, așa cum ne spune dr. Horea Pop.

”Meșterii olari daci realizau din lut o gamă largă de recipiente ceramice, dar și ustensile pentru diverse activități și utilități. Pentru coacerea lipiilor existau tăvițe, capace sau chiar țesturi confecționate din lut. Din lut erau modelate recipiente precum creuzetele pentru topit aliaje, prâsnelele de fus, călcătoarele, greutățile de război de țesut. Totodată, argila era materialul din care erau confecționate piese de joc/jetoanele și figurinele cultice și „cățeii” de vatră/păzitorii focului. Pentru iluminat erau ceștile-opaiț, realizate aproape exclusiv cu mâna”, spune cercetătorul.

Piesele pentru iluminat la care face referire Horea Pop provin de la Șimleu Silvaniei, din așezarea dacică fortificată de pe platourile superioare ale Măgurii Șimleului, din punctul Observator și din reședința aristocratică fortificată de pe dealul Cetate-Várhegy, dar și din zona sacră și așezarea fortificată de pe Măgura Moigradului.

”Ceștile opaiț sau cățuile, cum sunt cunoscute în literatura de specialitate, se presupune că serveau la producerea luminii în spațiile de locuit. Acestea arată precum un recipient din argilă comună, cu cioburi pisate, pietricele, mică, ars oxidant sau inoxidant, culoare brună, cărămizie, neagră. Forma lor este tronconică, majoritatea neornamentate. Cățuile decorate prezintă brâuri crestate în relief, verticale, orizontale ori în ghirlandă sau bastonașe, crestături pe buză sau toartă. Ele sunt prevăzute frecvent cu o toartă, dar s-au descoperit și cu două sau cu trei torți, asta pentru că aveau capacitate mai mare (maximum 5 l). Exemplarele fără toartă sau cu ”cioc” de apucare sunt extreme de rare. Majoritatea au urme de ardere secundară spre buză la interior. Cățuile sunt prezente în număr mare în așezările și fortificațiile dacice din Depresiunea Șimleului (aproape 10% din totalul produselor ceramice). Ele au fost utilizate la iluminat, dar poate și la încălzit încăperi mai mici, lipsite de vetre de foc. O parte dintre ele erau prevăzute deasupra, probabil, cu recipientele numite afumători, ceștile-opaiț ofereau o lumină difuză pe timpul nopții, având flacăra protejată, la fel ca inventarul locuinței (rogojine, paie, țesături). Afumătoarele arată precum o cățuie, din pastă comună, semifină, cu cioburi pisate sau pietricele, ars oxidant, de culoare brun-cărămizie. Baza lor e plată, prevăzută cu o perforație centrală realizată în pasta crudă, pentru a ușura ridicarea sa, cât era fierbinte, de pe cățuie. Pereții prezintă perforații mici ca la strecurători, pentru a lăsa lumina să treacă. Au fost descoperite puține (aproximativ 1%) fragmente de la astfel de exemplare, comparativ cu ceștile-opaiț” – Horea Pop, arheolog la Muzeul Județean de Istorie și Artă.

Tot de la Horea Pop aflăm că, dacă opaițele romane funcționau cu ulei de măsline pe post de combustibil, se presupune că ceștile-opaiț dacice utilizau în mai mică măsură acest produs scump, de import la acea vreme. Foarte probabil grăsimea animală constituia principalul combustibil al cățuilor, în care era înmuiată o feștilă ce era ulterior aprinsă. Aceasta a lăsat urme de ardere pe pereții artefactului.

”În gama de vase în miniatură s-au întâlnit și cățui. Decorul este specific modelelor de mărime naturală. Utilizarea lor în scopuri utilitare este greu de acceptat, din cauza dimensiunilor extrem de mici, iar folosirea lor ca jucării este puțin probabilă, datorită prezenței lor frecventă în complexe de cult (gropi rituale). Numărul cățuilor în miniatură nu este mai mare de 30, dar argumentează rolul major al acestora în spiritualitatea comunităților dacice din acest areal geografic și nu numai”, mai spune dr. Horea Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.