Aproximativ 30.000 de sălăjeni sunt așteptați la slujba din noaptea de Înviere

2
237

În județul Sălaj avem 264 de lăcașuri de cult de rit ortodox sau greco-catolic, unde va fi marcată, în acest weekend, Învierea Domnului. Sunt așteptați, potrivit autorităților, aproximativ de 30.000 de sălăjeni să participe la slujbele religioase din tot județul. Drept urmare, pentru o cât mai bună desfășurare a evenimentelor, vor fi la datorie 133 de efective care vor desfășura acțiuni specifice de păstrare a ordinii și siguranței populației. Dintre acestea, 56 sunt efective ale Poliției, 59 de la Jandarmerie și 18 cu personal special antrenat, pentru situații de urgență. Va fi delegat personal și pentru patrulările rurale intercomunale, au afirmat autoritățile județene în cadrul videoconferinței de marți, 27 aprilie, la care au luat parte, pe lângă prefectul Dari Toma, subprefectul Andreea Ciortea și șefii tuturor structurilor MAI, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, și prim-ministrul Forin Cîțu.

„Este foarte greu pentru un polițist din mediul rural, care de exemplu are de patrulat o comună cu 3-4 sate, să acopere și să asigure ordinea în tot atâtea biserici sau mai multe”, a explicat unul dintre reprezentanții structurilor responsabile cu ordinea publică.

Temele principale ale videoconferinței au fost necesitatea implementării de măsuri pentru a avea sărbători liniștite, cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare, precum și continuarea și promovarea unei campanii de vaccinare cât mai intense.

Premierul Cîțu a ținut să sublinieze faptul că, de sărbători, regulile rămân aceleași: mască, distanțare socială, dezinfectarea mânilor. „Este important ca lumea să respecte legile în vigoare, și sunt convins că așa cum ați bine gestionat situația până acum, veți face treabă bună și de acum încolo”, a declarat premierul. Prim-ministrul a punctat și subiectul vaccinării cadrelor din structurile din terotoriu și a solicitat, în mod expres, să se facă o informare cât mai bună la nivel de instituții, dar și la nivel general, în ceea ce privește vaccinarea anti-covid, și și-a exprimat optimismul și convingerea că România va înțelege că această campanie de vaccinare este singura soluție de a ieși cu bine din pandemie.

„Campania de vaccinare este cea care ne scoate din pandemie și ne aduce la normalitate. Instituțiilor locale și DSP-urilor le cer să colaboreze cu primarii și aș vrea să văd că sunt organizate în fiecare weekend cât mai multe evenimente legate de vaccinare, de informarea oamenilor”, a declarat Forin Cîțu în cadrul dialogului cu prefecții și șefii MAI.

Ministrul Lucian Bode a ținut să felicite structurile MAI județene pentru implicarea lor din ultima perioadă, pentru felul în care au gestionat situația în lăcașurile de cult și în trafic de Florii. A ținut, de asemenea, să atenționeze că Paștile care anul acesta se suprapun cu zilele libere de 1 și 2 mai necesită o atenție și o implicare la nivel maxim din partea celor din structurile de Poliție, Jandarmerie, ISU, Pompieri sau Poliție de Frontieră, pentru ca weekendul care urmează să fie gestionat așa cum prevede legea. Ministrul Bode a recomandat ca acțiunile personalului din structurile MAI să fie bine organizate și a cerut atenție sporită asupra categoriilor sensibile de persoane. A avertizat și asupra excesului de zel și a specificat că nu va pregeta să ia măsuri „dintre cele mai drastice” dacă situația o va impune.

Un alt subiect de discuție a fost fluxul de diasporeni care vin în aceste zile în țară, cu precădere pe la granițele din vestul țării. Oamenii vin în România pentru a petrece sărbătorile alături de cei dragi, dar mulți dintre ei au fost surprinși să afle că, acasă, vor sta în carantină pentru 14 zile. În ultima săptămână, conform spuselor ministrului, „zilnic trec frontiera de stat un număr aproximativ de 100.000 de persoane, 45.000 de autovehicule, 58.000 de persoane figurând pe sensul de intrare în țară”.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.