CS Phoenix Simleu se indreapta cu pasi repezi spre prima divizie la volei masculin, divizie din care anul trecut au retrogradat. Pentru aceasta, simleuanii au nevoie de doua victorii din urmatoarele trei dispute, din cadrul play-off-ului, cu formatia de sub Tampa, CSV Brasov. Daca dupa doua partide, scorul va fi egal, jocul decisiv se va desfasura la Simleu sambata, 11 aprilie a.c.
Prima intalnire dintre cele doua echipe, care lupta pentru promovare va avea loc sambata, 4 aprilie, la Simleu, in sala de sport a Colegiului Tehnic “Iuliu Maniu” Simleu Silvaniei, cu incepere de la ora 12:00, iar a doua se va disputa la Brasov, miercuri, 8 aprilie. De remarcat faptul ca in campionat, formatia antrenata de Teofil Chis si Mircea Abraham a castigat in ambele partide: 3-0 (25-22, 29-31, 25-15) la Brasov si 3-1 (25-21, 24-26, 25-21, 25-23), la Simleu.
Pana sa ajunga in aceasta faza, simleuanii au avut un parcurs perfect, terminand campionatul pe primul loc, cu maximum de puncte, 24 dupa 12 jocuri. In primul tur al play-off-ului simleuanii au stat, iar in turul urmator au trecut printr-o dubla victorie, cu 3-1, de clujenii de la UMF Cluj. De cealalta parte, CSV Brasov a incheiat sezonul regular pe locul secund, cu 22 de puncte, iar in primul tur al play-off-ului, brasovenii au invins pe Torpi Ramnicu Sarat, cu doua scoruri identice 3-1. In Turul al doilea, echipa de sub Tampa a avut nevoie de jocul decisiv in confruntarea cu Universitatea Timisoara, de care a trecut cu scorul general de 2-1.
Phoenix Simleu: Andrei Harlisca, Marius Mascovits, Cristian Boroeanu, Silviu Suson, Radu Stoica, Vlad Negrean, Dejan Bocerek, Emanuel Lung, Mihai Silaghi si Adrian Holhos. Director tehnic: Teofil Chis. Antrenor: Mircea Abraham.