Apel UDMR Sălaj: Donați sânge!

0
323

UDMR Sălaj face un apel către sălăjeni, îndemnându-i să meargă să doneze sânge, acțiune care poate salva vieți, mai ales în această perioadă pandemică.

”Ne este greu! Societatea noastră a fost afectată de o criză pandemică severă care a făcut multe victime. Din păcate, suntem conștienți de gravitatea situației doar atunci când prietenii, familia și rudele apropiate sunt afectate. Totuși, pentru a ne asigura că personalul sanitar își poate face treaba în timpul pandemiei trebuie să ajutăm și noi. Ajutorul nostru poate fi aprecierea, respectarea regulilor, reglementărilor și a grijii față de celălalt. În multe cazuri, însă, cei aflați în stare gravă au nevoie de sânge, lucru care poate fi obținut doar prin implicarea noastră directă”, este mesajul transmis de către deputatul Seres Denes, președintele UDMR Sălaj.

Și pentru că apelul trebuie să fie însoțit de fapte, chiar reprezentanții UDMR Sălaj au fost, sâmbăta trecută, la Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj din Zalău pentru a dona sânge.

”Așadar, am participat la o acțiune de donare de sânge în această dimineață (n.r. sâmbătă), ceea ce îi încurajăm și pe ceilalți să facă, pentru că nu știi niciodată când cineva va avea nevoie de sprijin similar. Mulțumim tuturor celor care au răspuns pozitiv apelului nostru și personalului sanitar care a ajutat oamenii cu răbdare și profesionalism. Mai mult, cerem tuturor sălăjenilor să ajute cu acest gest simplu, dar valoros, care ar putea salva vieți omenești! Multă putere și sănătate le dorim tuturor sălăjenilor”, mai spune liderul UDMR Sălaj.

La acțiunea de sâmbătă au participat aproximativ 15 reprezentanți ai formațiunii maghiare. Tichetele de masă primite de la Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj de către donatorii de sânge au fost donate mai departe Asociației Sindromul Down din Cehu Silvaniei.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.