ianuarie 29, 2023

ANRE vrea să prelungească perioada în care pot fi încheiate noile contracte pentru furnizarea energiei electrice pe piața liberă

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie vrea să prelungească până în 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici vor putea încheia contracte de furnizare a energiei pe piața concurențială, un proiect de Ordin în acest sens fiind postat în dezbatere publică pe site-ul instituției.

Decizia vine în contextul în care piața de electricitate s-a liberalizat complet începând cu data de 1 ianuarie 2021, însă o bună parte a consumatorilor nu au optat încă pentru un furnizor de pe piața concurențială.

ANRE, care era obligată prin lege să asigure “creşterea gradului de informare şi conştientizare a drepturilor clienţilor finali de energie electrică în relaţia cu operatorii economici participanţi la piaţa de energie electrică şi întreprinde toate măsurile necesare pentru punerea la dispoziţia acestora de informaţii practice”, susține că prelungirea perioadei este un avantaj pentru clienții casnici, care vor avea mai mult timp la dispoziție pentru a alege cea mai potrivită ofertă.

De altfel, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că Guvernul ar putea interveni, prin OUG, după 15 ianuarie, pentru a prelungi perioada în care populația poate alege un contract de energie electrică pe piața concurențială, pentru a ajuta consumatorii să găsească cele mai ieftine și cele mai bune soluții și pentru a nu fi trecuți automat într-o piață mai scumpă a serviciului universal.

“În cazul clienților casnici din portofoliul unui furnizor de ultimă instanță care încheie, în baza uneia din ofertele concurențiale, transmisă conform prevederilor din anexa la prezentul ordin sau publicată, conform reglementărilor în vigoare, de către operatorul economic care are și calitatea de furnizor de ultimă instanță, un contract cu intrare în vigoare în perioada 1 – 31 martie 2021, consumul de energie electrică realizat în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2021 și data intrării în vigoare a noului contract se facturează la prețul din oferta de serviciu universal comunicată de către furnizorul de ultimă instanță. (…) În cazul clienților casnici din portofoliul unui furnizor de ultimă instanță, care încheie cu un alt furnizor un contract concurențial cu intrare în vigoare în perioada 1 – 31 martie 2021, consumul de energie electrică din perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2021 și data intrării în vigoare a contractului concurențial se facturează la prețul din oferta pentru serviciu universal comunicată de către furnizorul de ultimă instanță”, prevede proiectul de Ordin semnat de președintele ANRE, Dumitru Chiriță.

Faptul că cetățenii nu au fost informați suficient de bine și de clar cu privire la liberalizarea pieței energiei electrice e demonstrat și de un sondaj al Asociației Energia Inteligentă realizat luna trecută, potrivit căruia peste 90% din consumatorii casnici de electricitate nu știau, în decembrie 2020, că piața va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2021.

Pentru că informațiile pe marginea acestui subiect au apărut abia la finele anului trecut, mulți români nu au apucat să încheie contracte pe piața liberă.

Majoritatea consumatorilor casnici sunt, în continuare, clienții marilor jucători din piață (ENEL, CEZ, Electrica, E.ON), care sunt și furnizori de ultimă instanță, deși există zeci de alți furnizori, unii cu oferte mai bune.

Liberalizarea pieței de energie constă în faptul că prețurile nu mai sunt reglementate, iar furniorii de energie electrică vor achiziționa toată cantitatea de energie de pe bursă. În această situație, cei 6 milioane de consumatori casnici care au rămas pe piața reglementată au la dispoziție două variante: nu schimbă nimic și rămân cu vechile contracte, dar vor plăti facturi mai mari cu 13-26%, fie încheie alte contracte pe piața liberă.

Potrivit calculelor Asociației Energia Inteligentă, pe baza datelor din comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE, cel mai mult se va scumpi electricitatea pentru clienţii casnici ai Enel Distribuţie Banat, respectiv cu 26%. Urmează Enel Distribuţie Muntenia (inclusiv capitala), unde electricitatea se va scumpi cu 23%, Enel Distribuţie Dobrogea, cu scumpiri de 18%, Electrica Transilvania Sud şi CEZ Distribuţie, cu 17% fiecare.

La clienţii Electrica Muntenia Nord, preţul creşte cu 15%, la Electrica Transilvania Nord, cu 14%, iar la E.ON Distribuţie, cu 13%.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut