ANAF învață contribuabilii cum se face compensarea

  • Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat “Broşura privind compensarea obligaţiilor fiscale”. Documentul aduce clarificări despre ce este şi cum se efectuează compensarea.

Prin ghidul publicat recent pe site-ul instituției, ANAF oferă contribuabililor informaţii privind operaţiunea de compensare prin care se sting creanţele statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, ori a subdiviziunilor acestora – reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget.

Ghidul poate fi consultat AICI:

Cum se efectuează compensarea cu ANAF

Compensarea se efectuează de către organul fiscal competent în a cărui administrare se află contribuabilul până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică, inclusiv unitățile subordonate acesteia.

Compensarea se efectuează între obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în mod proporțional.

Compensarea operează de drept la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile. Se efectuează de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu. Compensarea la cererea debitorului se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii.

Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, la cerere sau din oficiu, în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunii.

Documente doar prin Spațiul Privat Virtual

Începând cu data de 1 martie 2022, contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoane fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, sunt obligați să transmită organului fiscal central documente, cereri, înscrisuri sau orice alte documente numai prin intermediul serviciului Spațiul Privat Virtual2.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut