Amintirea podarilor de pe Someş

Ca şi coşarii şi ori tăbăcarii, şi podarii au început să-şi rărească rândurile. Au apărut pasarelele peste cel mai mare curs de apă din judeţ – Someşul. Nu cu mulţi ani în urmă, în Sălaj existau doar trei poduri peste Someş – cel de la Someş Gruslău, cel de la Ciocmani şi cel de la Rus. Pentru a trece dintr-o parte în alta a Someşului, oamenii foloseau vadurile. Însă pe vreme de ploaie, când apele se umflau între maluri, vadurile nu mai erau valabile. Podul plutitor sau luntrea erau atunci obişnuite pentru traversarea râului. De la Benesat până la Căpâlna (comuna Gâlgău) erau zeci de poduri plutitoare şi luntre. Meseria de podar se moştenea din tată în fiu. Nu era o muncă uşoară să stai zi şi noapte pe marginea Someşului şi să-i aştepţi pe cei ce doreau să treacă la casele lor sau să plece la schimbul de noapte, indiferent că apele erau line sau învolburate.
L-am cunoscut în această toamnă pe Vasile Costin din Rogna. Îşi aminteşte cum tatăl său, Teodor Costin, de o viaţă podar, se scula cu noaptea în cap ca să-i treacă pe cei din sat şi din Negreni şi din Buzaş şi din Podişu, la târg în Ileanda. Îşi aminteşte din copilărie cum tatăl său, pentru menţinerea legăturii peste Someş, scotea cu funii luntrea pe ţărm, o repara şi o punea în şură până primăvara. Apoi, ca să facă drum de trecere pentru căruţe, îngroşa gheaţa; punea strat de paie sau de pănuşi peste stop_coloana gheaţa existentă, peste care turna apă luată cu găleata din Someş, pentru ca noaptea să îngheţe până gheaţa devenea drum practicabil. Mare necaz era primăvara, la topirea rapidă a zăpezilor cu sloii de gheaţă şi puhoaie. Riscul era să fie luat podul şi să fie dus până la Perii Vadului ori la Lemniu. Era recuperat şi dus înapoi în sus, spre casă. Opt bărbaţi vânjoşi îl trăgeau cu funiile de pe mal. Era trudă, nu glumă. Operaţiunea dura câteva zile.
Vasile Costin îşi aminteşte că pe vremea când era fecioraş, pe la mijlocul lunii mai 1970, la inundaţiile catastrofale care au fost în lunca Someşului, şi-a riscat viaţa alături de tatăl său, pentru a salva vieţi de furia apelor. Erau eroii comunităţii, în timp ce alţii jefuiau case şi furau. Acum, de când s-a deschis pasarela peste Someş de la Ileanda, nu mai apelează nimeni la luntre, nici la pod. Curând vor deveni obiecte de muzeu, zice oarecum întristat Vasile Costin.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *