Alocațiile pentru copii nu mai cresc anul acesta

1
264

Guvernul va emite o Ordonanță de Urgență care amână creșterea alocațiilor pentru copii, preconizată pentru anul acesta, următoarea majorare urmând să aibă loc abia anul viitor. Florin Cîțu spune că alocațiile nu mai pot crește în etapele stabilite anul trecut, în prezent fiind alt context economic, unul în care Guvernul încearcă să reducă deficitul, iar la acest efort „toți trebuie să contribuim”.

„Bugetul a fost construit pe legislația în vigoare, dar în același timp am aprobat și o strategie fiscal bugetară care arată foarte clar obiectivul nostru de a reduce deficitul bugetar sub 3% din PIB până în 2024. În același timp, la Senat, amendamentele care arată un nou calendar cu o creștere din 1 ianuarie 2022 a fost votat de toți cei din Coaliție. La Camera Deputaților, nu știu din ce motive, s-a întârziat acest lucru, deși toți avem același obiectiv. De aceea, dacă proiectul de lege chiar aprobat în această formă va fi atacat de opoziție la CCR, în aceste condiții, mă văd nevoit să aprob o Ordonanță de Urgență, pentru a mă asigura că menținem stabilitatea României în perioada următoare”, a declarat premierul.

Bineînțeles că vin noi promisiuni legate de creșterea alocațiilor, însă prim-ministrul speră la o formulă predictibilă abia pentru anul 2023. Culmea ironiei este că, deși mărirea promisă pentru anul acesta a fost amânată, premierul Cîțu susține, ferm, ideea triplării alocațiilor pentru copii în anii următori.

„Aici nu este vorba despre dublare, este vorba despre a creşte predictibil alocațiile în fiecare an, nu doar până la acest moment. Noi vom crea o formulă  transparentă, prin care vom creşte alocațiile în fiecare an, aşa vom face şi cu pensiile, aşa vom avea o formulă transparentă şi pentru salariul minim şi asta înseamnă că vom merge în viitor cu această formulă. Nu înseamnă că ne oprim când se dublează sau se triplează.(…)Poate să fie şi mai multe, haideți să vedem formula pe care o vom avea de adoptare în perioada următoare şi de ce să ne oprim la 300 de lei? Noi vă spunem că alocațiile vor creşte în fiecare an în perioada următoare şi se vor duce în sus, deci nu există niciun fel de verdict, de ce să ne oprim doar la dublarea alocațiilor, când pot să fie triplate? Dacă avem un plan clar, transparent, predictibil, putem să creștem alocațiile în fiecare an. Dacă nu, şi facem creșteri ad-hoc, aşa cum erau în trecut, ceea ce noi nu dorim, atunci creăm probleme de sustenabilitate fiscală şi ele nu pot fi prevenite pe viitor”, a afirmat premierul.

Amintim faptul că alocațiile pentru copii ar fi trebuit să crească în 5 etape de valoare nominală egală, anul acesta, conform anunțului făcut la început de an de către Ministerul Finanțelor. Așadar, potrivit OUG 123/2020, care prevedea dublarea alocațiilor de stat pentru copii în cele 5 etape, acestea ar fi trebuit majorate la 1 iulie cu 20%. Legat de măririle decise anul trecut și amânate în prezent, prim-ministrul Forin Cîțu spune că s-a schimbat contextul economic.

„Au fost propuse într-un context al epidemiei de anul trecut, anul acesta vorbim despre un alt context, vorbim de o reducere a deficitului bugetar, un efort la care toți trebuie să participăm. A fost o creștere anul trecut, a fost o creștere și anul acesta, când în multe dintre țări din UE, nu se făceau aceste creșteri”, a declarat premierul dup[ ;edin’a Executivului de joi.

Următoarea creștere a alocațiilor pentru copii, cu un procent de 20%, este preconizată cel mai devreme pentru 1 ianuarie 2022, urmând ca celelalte posibile majorări să fie decise în funcție de situația economică.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.