Alţi bani europeni nerambursabili pentru infrastructura agricolă şi silvică

Primăriile, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, asociaţiile de proprietari care deţin terenuri pot primi finanţare nerambursabilă din bani europeni pentru dezvoltarea infrastructurii agricole şi silvice.
O nouă sesiune pentru depunerea proiectelor de imbunătăţire şi dezvoltare a infrastructurii agricole şi silvice va debuta pe data de 15 octombrie şi se desfăşoară pană la data de 15 noiembrie 2010. In această perioadă se primesc cereri de finanţare pentru proiectele aferente Măsurii 125. Potenţialii beneficiari vor putea depune proiectele la sediile Oficiilor Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDR) in judeţele unde va fi amplasată investiţia. Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 125 sunt: unităţile administrativ-teritoriale deţinătoare de terenuri agricole, Aso-ciaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) deţinătoare de terenuri agricole, organi-zaţii de utilitate publică ale proprietarilor de terenuri agricole. Obiectivele ope-raţionale sunt: construirea sau modernizarea infrastructurii agricole: drumuri de acces şi drumuri agricole de exploataţie, lucrări de corectare a torenţilor, modernizarea şi retehnologizarea sistemelor de irigaţii, drenaje, lucrări de apărare impotriva inundaţiilor etc. Fondurile disponibile pentru această sesiune vor fi de 148.774.185 de euro. Pentru Măsura 125 – “Imbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii” aceasta este cea de a doua şi ultima sesiune din acest an.