Ajutor Covid de 4.571 lei/lună pentru fermieri și apicultori în 2022

În baza Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) 30/2020, fermierii sau crescătorii de albine, în cazul în care au avut activitatea întreruptă ori redusă din cauza pandemiei, au dreptul la obținerea unei indemnizații lunare de la stat. Conform legii bugetului de stat pe 2022, cuantumurile celor două indemnizații de pandemie au crescut ușor, de la 4.500 lei în 2021, la 4.571 lei în 2022.

”Ordonanța de urgență nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a angajaților și altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităților economice, determinate de situația epidemiologică din cauza răspândirii SARS-CoV-2, prevede că până la 31 martie 2022, profesioniștii și PFA-urile pot primi astfel o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut”, detaliază europarlamentarul Daniel Buda (PNL).

Potrivit europarlamentarului sălăjean, de acest sprijin pot beneficia profesioniștii prevăzuți la art. 3 alin (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările ulterioare, persoanele fizice care obțin venituri din drepturile de autor și drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu condiția ca acestea să nu realizeze în această perioadă venituri din alte surse ori activități, persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare.

”Documentele pot fi transmise în format electronic utilizând platforma aici.gov.ro sau în format fizic, la Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, care vă poate furniza mai multe informații referitoare la acest ajutor”, precizează Daniel Buda.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.