septembrie 28, 2023

Administrația locală din Zalău pregăteşte proiectele europene pentru 2021-2027

2

Administraţia locală din Zalău se pregăteşte pentru accesarea fondurilor europene din următorul exerciţiu financiar aferent perioadei 2021-2027, conducerea primăriei întâlnindu-se miercuri, 3 februarie, cu echipa Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest, condusă de directorul Marcel Boloș, echipă cu care administrația locală colaborează pentru accesarea și implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene.

Potrivit unei postări făcute pe contul oficial de Facebook al primăriei Zalău, în cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte cu privire la stadiul proiectelor aflate deja în implementare și noi proiecte care vor continua dezvoltarea orașului.

Directorul ADR-NV a prezentat elementele de noutate apărute până în prezent pentru accesarea de fonduri europene pe exercițiul financiar 2021-2027, iar conducerea Primăriei a făcut o prezentare a nevoilor de investiții la nivelul municipiului față de obiectivele finanțabile din fonduri europene nerambursabile.

“Dovada bunei colaborări cu ADR-NV stau cele 33 de proiecte, în valoare de aproape 100 milioane de euro, pentru care Primăria Municipiului Zalău a obținut finanțare în exercițiul financiar 2014-2020. Deoarece dorim să fim foarte bine pregătiți până la publicarea ghidulurilor finanțare din sesiunea 2021-2027, iar după publicarea acestora să depunem cât mai multe proiecte, apreciez că întâlnirea cu echipa ADR-NV a fost utilă și constructivă. Nu vom rata nicio oportunitate de a depune proiecte și vom profita de orice variantă posibilă pentru dezvoltarea Municipiului Zalău cu bani europeni”, a transmis primarul Ionel Ciunt.

2 thoughts on “Administrația locală din Zalău pregăteşte proiectele europene pentru 2021-2027

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut