ianuarie 27, 2023

Activitatea în stare de alertă: Testare, triaj, telemuncă

În contextul creșterii incidenței cazurilor de Covid-19, mai multe acte normative apărute recent în Monitorul Oficial au fost modificate și s-au actualizat regulile ce se aplică tuturor angajatorilor privind măsurile care trebuie respectate în spațiile de lucru.

Pe durata stării de alertă, angajatorii trebuie să dispună organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puțin 50% din angajați, acolo unde specificul activității permite. În situația în care nu se poate desfășura activitatea de către salariat în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu și în vederea evitării aglomerării transportului public, angajatorii care au un număr mai mare de 50 de salariați au obligația organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărțit în schimburi sau ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferență de cel puțin o oră.

Accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice este permis numai persoanelor care fac dovada vaccinării prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind Covid-19 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare; care prezintă rezultatul negativ al unui test RT PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 ore; care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Această măsură se aplică și în cazul operatorilor economici care funcționează în clădiri cu birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan.

Instituţiile publice şi operatorii economici vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetăţenilor la serviciile publice oferite, în situaţii urgente, şi persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prin organizarea activităţii în mediul online, în spaţii deschise sau în orice alte condiţii care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2.

Pentru orice activitate susceptibilă să prezinte un risc de expunere la coronavirus, angajatorul trebuie să determine natura și nivelul de expunere, pentru a se putea stabili măsurile ce trebuie luate, prin limitarea expunerii, elaborarea unui plan de măsuri de urgență, întocmit în baza recomandărilor medicului de medicina muncii cu care are contract, anunțarea imediată a Direcției de Sănătate Publică.

Masca este obligatorie la locul de muncă. Fac excepție doar persoanele care sunt singure în birou.

Obligația privind purtarea măștii cade în responsabilitatea angajatorului, pentru că acesta este cel care trebuie să impună respectarea acestei măsuri.

Instituțiile și operatorii economici au obligația de a-și organiza activitatea astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori.

De asemenea, angajatorii au obligația de a lua toate măsurile pentru prevenirea apariției și răspândirii Covid – 19 la locurile de muncă, asigurând o instruire și o informare corespunzătoare a lucrătorilor.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut