Acest document devine obligatoriu! Toți ce care vor vinde mașini trebuie să-l dețină

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind înfiinţarea registrului electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România.

Regia Autonomă Registrul Auto Român (RAR) înfiinţează şi gestionează registrul electronic al istoricului vehiculelor rutiere înmatriculate sau înregistrate în România, se arată în proiect.

Registrul este constituit din informaţiile obţinute de către RAR cu ocazia prestaţiilor care implică identificarea vehiculului rutier, ori cu ocazia efectuării inspecţiei tehnice periodice în cadrul reprezentanţelor RAR sau al staţiilor de inspecţie tehnică periodică autorizate conform legislaţiei în vigoare, din informaţiile transmise RAR de către atelierele pentru inspecţia tahografelor şi/sau a limitatoarelor de viteză autorizate conform legislaţiei în vigoare, din informaţiile transmise RAR de către operatorii economici autorizaţi conform legislaţiei în vigoare care desfăşoară activităţi de reparaţii, de întreţinere, de reglări funcţionale, de modificări constructive şi de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi din informaţiile transmise RAR de către producătorii vehiculelor rutiere, reprezentanţii autorizaţi ai acestora, importatorii sau distribuitorii de vehicule rutiere noi.

Potrivit acestui proiect, este interzisă manipularea odometrului unui autovehicul, solicitarea manipulării odometrului sau orice acţiune de natură să influenţeze înregistrarea exactă a numărului kilometrilor parcurşi de un autovehicul.

„În sensul prezentei legi, prin manipularea odometrului se înţelege practica frauduloasă de modificare voită şi neautorizată a kilometrajului real indicat de odometrul unui autovehicul. În cazul în care odometrul este defect sau nu funcţionează corespunzător, proprietarul/utilizatorul menţionat în certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului este obligat să îl repare sau să îl înlocuiască fără întârziere la operatori economici autorizaţi”, se mai spune în proiect.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţii, în măsura în care, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 de lei la 5.000 de lei.

„Staţiile de inspecţie tehnică periodică autorizate, precum şi atelierele pentru inspecţia tahografelor şi/sau a limitatoarelor de viteză autorizate sunt obligate să transmită către RAR, cu ocazia fiecărei inspecţii efectuate, informaţii referitoare la numărul de identificare al autovehiculului şi valoarea citită a indicaţiei odometrului autovehiculului supus inspecţiei”, mai prevede proiectul.

Acesta interzice introducerea pe piaţă, punerea la dispoziţie sau utilizarea de echipamente, programe informatice şi de servicii conexe pentru manipularea odometrelor vehiculelor rutiere.

Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Sursa informatiei: bugetul.ro

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *