ianuarie 27, 2023

Update: Accident cu două victime pe Meseș. Unul dintre șoferi era băut

Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, polițiștii au fost sesizați vineri seara, la ora 20:49, prin apelul unic de urgență 112, să intervină la un accident de circulație produs pe Drumul Național 1F, în zona Meseș.

Un autoturism condus din direcția Zalău către Cluj-Napoca de un bărbat de 36 de ani, din Zalău, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un bărbat de 44 de ani, din Aghireș.

În urma impactului, două persoane au suferit leziuni, respectiv șoferul de 36 de ani și o pasageră de 40 de ani, din localitatea Aghireș, aflată în celălalt autovehicul. Ambele victime au fost transportate la UPU Zalău, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

”Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, evenimentul a avut loc la kilometrul 80+310 metri.

Rezultatul testării șoferului de 36 de ani a fost 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar al celuilalt șofer a fost negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurăile producerii evenimentului rutier”, transmite Biroul de presă al IPJ Sălaj.

Traficul la ieșire din Zalău, spre Meseș, a fost blocat din cauza accidentului de circulație care a avut loc în jurul orei 21.00, mai sus de centrul Acasă.

Au intervenit echipajele ISU-SMURD, ambulanță, poliție.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut