Ca în fiecare perioadă de pregătire, FC Zalău şi-a îndreptat atenţia în această iarnă şi spre jucători din judeţ. Astfel, încă de la reunire a fost prezent şi Flaviu Porumb, atacantul de la Dumbrava Gâlgău, care a efectuat toată pregătirea de iarnă cu FC Zalău.
Jibouanul a dat randament, iar conducătorii au dorit să îl oprească în lot pentru a doua parte a campionatului, dar transferul nu s-a mai oficializat, din cauza faptului că jucătorul are o problemă cu grila de formare de când era junior la CFR Cluj.
“Este vorba de o grilă de formare de Liga a III-a, care trebuia să o plătim pentru ultimii ani la echipele la care a jucat jucătorul. Nu suntem dispuşi să plătim o astfel de grilă, fiindcă la noi totul se rezumă la bani. stop_coloana Facă nu avea acea problemă l-am fi păstrat în lot, deoarece este un jucător bun”, ne-a declarat preşedintele Ioan Morar. Flaviu Porumb a jucat la juniorii de la CFR Cluj, iar la seniori a evoluat pentru Luceafărul Bălan şi Dumbrava Gâlgău.