A ajuns în arest pentru conducere fără permis

0
1417

Luni, 8 noiembrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiul Zalău au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr prins la volan fără permis.

La ora 22:25, polițiștii au oprit în trafic pe strada Mihai Eminescu un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din Zalău.

În urma verifcărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că șoferul avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducere fără permis”, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

În baza probatoriul administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar acesta a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea administrării întregului probatoriu.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul de nevinovăție, precizează IPJ Sălaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.