9 morți și 59 de răniți grav pe drumurile Sălajului. 44 de accidente cu polițiști

Pe parcursul anului 2023, pe drumurile din Sălaj s-au produs 59 accidente rutiere grave, soldate cu 9 morți și 59 de răniți. Datele prezentate de IPJ Sălaj luni, 25 martie, în cadrul Colegiului Prefectural, arată o scădere a evenimentelor rutiere comparativ cu anul 2022, când s-au înregistrat 62 accidente rutiere grave, soldate cu 19 morți și 51 răniți grav.

Principalele cauze care au stat la baza producerii accidentelor rutiere au fost, cel mai frecvent, abateri ale conducătorilor de autovehicule (36 accidente, soldate cu 6 morți și 39 răniți grav). Neacordarea de prioritate a cauzat 4 accidente, soldate cu 4 răniți grav. Viteza neadaptată la condițiile de drum a generat 9 accidente, soldate cu 3 morți și 11 răniți grav. Depășirile neregulamentare au determinat 4 accidente, soldate cu 1 mort și 3 răniți grav. Conducerea fără permis a fost un factor care a generat 4 accidente, soldate cu 1 mort și 3 răniti grav.

Alte cauze au fost, potrivit polițiștilor sălăjeni, neacordarea de prioritate pietonilor (1 accident -1 rănit grav), conducere sub influența alcoolului (3 accidente – 3 răniți grav), neasigurare la schimbarea direcției de mers (2 accidente – 3 răniți grav), adormire la volan (1 accident – 1 rănit grav), circulație pe sens opus (2 accidente – 3 răniți grav).

Din totalul accidentelor, în 31 de cazuri au fost implicați conducători de autoturisme, autoutilitare până la 3,5 tone sau quad-uri. Aceste evenimente s-au soldat cu 5 morți și 35 răniți grav. Au fost 5 accidente în care au fost implicate mopede sau motociclete, soldate cu 1 mort și 4 răniți grav.

Nu au fost înregistrate accidente grave în care să fie implicate autovehicule transport persoane (peste 9 locuri), autovehicule transport mărfuri generale (peste 3,5 tone), autovehicule transport mărfuri periculoase sau transport taxi.

Abaterile pietonilor au generat 10 accidente, soldate cu 2 morți și 8 răniți grav. Traversarea neregulamentară a fost cauza producerii a 7 accidente, soldate cu 1 mort și 6 răniți grav. Prezența pietonilor pe partea carosabilă a determinat producerea a 3 accidente, sodalte cu 1 mort și 2 răniți grav.

Abaterile bicicliștilor au dus, de asemenea, la producerea a 10 accidente, soldate cu 10 răniți grav.

După mediul în care s-au înregistrat, în 2023 au avut loc 18 accidente în mediul urban, soldate cu 19 răniți grav, și 41 de accidente în mediul rural, soldate cu 9 morți și 40 de răniți grav.

În afara localității s-au produs 14 accidente rutiere grave, din care a rezultat rănirea gravă a 16 persoane și rănirea ușoară a altor 13 persoane.

În localitate s-au produs 45 accidente rutiere grave, din care a rezultat decesul a 9 persoane, rănirea gravă a 43 persoane și rănirea ușoară a altor 10 persoane.

Pe drumuri naţionale s-au produs 22 accidente, soldate cu 4 morți și 26 răniți grav (37,28% din totalul accidentelor din 2023).

Pe DN 1H au fost 11 accidente (3 morți 15 răniți grav). Pe DN 1F (E81) s-au înregisrat 4 accidente (1 mort și 3 răniti grav).

Pe DN 1C (E58) s-au produs 5 accidente (6 răniti grav), iar pe DN 1G și pe DN 19B a avut loc câte un accident, soldat fiecare cu câte un rănit grav.

Pe drumuri judeţene au avut loc 11 accidente, soldate 2 morți și 9 răniți grav (18,64% din totalul accidentelor din 2023). Pe drumurile comunale s-au înregistrat 6 accidente (2 morți și 4 răniți grav), iar pe străzi au avut loc 20 accidente, soldate cu 1 mort și 20 răniți grav (33,89% din totalul accidentelor din 2023).

Ceasul rău: duminica, între 14:00 – 22:00

După ora producerii, spun polițiștii sălăjeni, între orele 06:00 – 14:00 s-au produs 25 accidente (4 morți și 27 răniți grav). Între orele 14:00 – 22:00 au avut loc 30 accidente (4 morți și 29 răniți grav), iar în intervalul 22:00 – 06:00 s-au produs 4 accidente (1 mort și 3 răniti grav).

După ziua producerii, lunea au fost înregistrate 10 accidente (2 morți și 10 răniti grav). În zile de marți au fost 6 accidente (1 mort și 5 răniți grav), miercurea -10 accidente (2 morți și 9 răniți grav), joia – 5 accidente (2 morți și 3 răniți grav), vinerea – 8 accidente (9 răniți grav), sâmbăta – 7 accidente (1 mort și 7 răniți grav), duminica – 13 accidente (1 mort și 16 răniți grav).

După luna în care s-au produs, în ianuarie, februarie și iunie au avut loc câte 4 accidente grave, în martie și aprilie au fost câte 7 accidente, în mai și iulie s-au înregistrat 2 accidente grave, în august, septembrie și decembrie au fost câte 6 accidente, în octombrie au fost 8, iar în noiembrie s-au înregistrat 3 accidente grave.

Cele mai multe accidente au avut loc în zonele Şimleu-Silvaniei, Zalău și Jibou

În zona Valea Almaşului s-au înregistrat 5 accidente (1 mort și 4 răniți grav).

În zona Sărmăşag-Crasna-Mirşid s-au înregistrat 12 accidente (3 mortiși 9 răniți grav).

În zona Şimleu-Silvaniei s-au înregistrat 14 accidente (3 morți și 17 răniți grav).

În zona Zalău s-au produs 13 accidente (2 morți și 13 răniți grav).

În zona Cehu-Silvaniei s-au înregistrat 3 accidente (3 răniți grav).

În zona Jibou s-a înregistrat 12 accidente (13 răniți grav).

Potrivit IPJ Sălaj, în 2023 au fost efectuate 83 acțiuni cu efective mărite pe linia nerespectării regulilor de circulație de către bicicliști, 101 acțiuni pe linia nerespectării regulilor de circulație de către pietoni și 175 acțiuni cu efective mărite pe linia nerespectării regimului legal de viteză, fiind constatate 2.470 fapte contravenționale pentru nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, 767 fapte contravenționale pentru nerespectarea regulilor de circulație de către bicicliști, respectiv 14.255 fapte contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

44 de polițiști sălăjeni, implicați în accidente rutiere în 2023

Potrivit datelor oficiale, 44 lucrători de poliţie din cadrul IPJ Sălaj au fost implicaţi anul trecut în 44 de evenimente rutiere, din care 36 soldate doar cu pagube materiale și 8 accidente soldate cu 10 răniți ușor. 27 de accidente au fost înregistrate în timpul serviciului și 17 în timpul liber.

De asemenea, 27 de autospeciale de poliție au fost implicate în timpul serviciului în 27 evenimente rutiere. 9 dintre accidente au fost cu vinovăția polițistului.

Cu ocazia controalelor efectuate în trafic, pe parcursul anului 2023 au fost verificate 252 cadre MAI, fiind aplicate 146 sancțiuni contravenționale (118 – viteză nelegală, 3 – centură de siguranță, 3 – înmatriculare suspendată, 1 – lipsă RCA și 21 – alte abateri).

În 23 cazuri s-a aplicat și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce (14 – pentru viteză, 4 – pentru depășire neregulamentară, 3 – pentru neacordare prioritate vehicule, 1 – pentru neacordare prioritate pietoni și 1 – pentru alte abateri), iar în 4 cazuri s-a aplicat și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare, fiind, de asemena, dispusă și măsura complementară de reținere a plăcuțelor cu numere de înmatriculare într-unul din cazuri.

Toate cadrele verificate au fost testate cu aparatul alcooltest, constatându-se că acestea nu se aflau sub influenţa băuturilor alcolice.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *