9 Mai – zi cu triplă semnificație pentru români

Ziua de 9 Mai are pentru români o triplă semnificație. Pe lângă Ziua Independenței, proclamată în 1877, românii sărbătoresc azi Victoria Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, la 9 mai 1945, dar și Ziua Europei.
Pe 9 Mai 1877, Adunarea Deputaților a proclamat Independența de stat a României, deschizând astfel drumul spre recunoașterea internațională a dreptului națiunii române de a-și decide singură soarta. Intrată în război în primăvara anului 1877, Armata română a cucerit, pe rând, redutele otomane de la Plevna, Grivița, Smârdan și Vidin. Independența României a fost dobândită cu jertfa a peste 10.000 de ostași. În acea zi memorabila, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul țării: “Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare!”.
Pe 9 mai 1945, românii au trăit bucuria capitulării celui de-al treilea Reich. Semnarea actului de capitulare necondiționată a Germaniei naziste a avut loc la cartierul general sovietic din Berlin. A luat astfel sfârșit cel de-al doilea Război Mondial, cea mai pustiitoare conflagrație din istoria continentului european.
Tot azi, pe 9 Mai, este sărbătorită și Ziua Europei. În 1950, ministrul de Externe al Franței, Robert Schuman, a propus Germaniei, iar apoi și altor state, să puna bazele unei “federații europene indispensabile pentru menținerea păcii”. “Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporționale cu pericolele care o amenință. Contribuția pe care o poate aduce civilizației o Europă organizată și activă este indispensabilă pentru menținerea unor relații pașnice. Nu am reușit să realizăm o Europă unită și ne-am confruntat cu războaie”, declara atunci Robert Schuman. Pe 18 aprilie 1951, șase state – Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda – au semnat Tratatul de la Paris privind prima dintre comunitățile europene, Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului. Ulterior, cele șase state au decis să edifice o comunitate economică, bazată pe libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor și, în 1957, prin Tratatul de la Roma, au înființat Comunitatea Economică Europeană, precursoare a Uniunii Europene de astăzi.
Data de 9 Mai a fost aleasă ca Zi a Europei de Consiliul European de la Milano în 1985. În fiecare an, de Ziua Europei sărbătorim pacea și unitatea în Europa. Data marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația Schuman”, Propunerea lui fiind considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. Parlamentul European a recunoscut oficial ziua de 9 Mai ca sărbătoare oficială în octombrie 2008.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *