Cei 33 de ani de colaborare româno-germană în domeniul asistenței sociale din județul Sălaj au fost marcați miercuri, 19 aprilie, la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Nuşfalău, din cadrul Complexului de Servicii Sociale Bădăcin, printr-un eveniment la care au luat parte reprezentanți ai partenerului din Germania, ai Consiliului Județean Sălaj și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj (DGASPC Sălaj).

Demarat în 1991, parteneriatul dintre Complexul Bădăcin și partea germană a avut un impact semnificativ în dezvoltarea de servicii sociale adaptate nevoilor beneficiarilor, contribuind la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități.

De-a lungul anilor, colaboratorii din Germania au oferit sprijin constant, prin schimburi de experiență, activități de voluntariat derulate de psihologi și studenți, precum și expertiză în activitatea pedagogică și medicală a centrului. Tot în cadrul acestui parteneriat, au fost achiziționate echipamente și aparatură specifice, iar în 2001, la Bădăcin, a fost construită o clădire modernă pentru persoanele cu handicap.

„În numele Consiliului Județean Sălaj și al domnului președinte Dinu Iancu-Sălăjanu, vă mulțumim pentru că ne-ați ajutat să devenim umani în ceea ce privește îngrijirea persoanelor cu dizabilități. Biblia ne vorbește despre vindecarea slăbănogului din Capernaum, una dintre minunile lui Iisus. «Ridică-te, ia-ți patul tău și umblă…», îi spune Mântuitorul. Dumneavoastră ați făcut minuni la Bădăcin și la Nușfalău, cu multă muncă și credință. Semințele de generozitate și umanitate pe care le-ați sădit aici au fost cultivate de colegii noștri cu profesionalism și, astfel, serviciile sociale din Sălaj au devenit un exemplu de bună practică în întreaga țară”, le-a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj, Cristian-Claudiu Bîrsan, oaspeților germani.

În semn de apreciere pentru implicarea și sprijinul acordat în dezvoltarea serviciilor sociale specializate, furnizate în cadrul centrelor de îngrijire și asistență din subordinea DGASPC Sălaj, le-a oferit câte o diplomă de excelență.