octombrie 4, 2022

27 Martie 1918 – Unirea Basarabiei cu Romania

Se apropie împlinirea a 98 de ani de la primul pas înfăptuit spre România Mare prin unirea Basarabiei cu România. Considerăm că este un moment potrivit pentru a reflecta asupra unei scurte istorii a acestei provincii româneşti.

Numele Basarabia provine de la Basarab I, domnul Ţării Româneşti care, în secolul al XIV-lea, a eliberat teritoriul dintre Prut şi Nistru de tătari şi l-a integrat acestei ţări. În urma unor negocieri între Basarabi şi Muşatini, Basarabia a fost integrată Moldovei.
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Ţara Românească şi Moldova au devenit vasale Imperiului Otoman, dar şi-au păstrat autonomia. Cele două state aveau obligaţii faţa de Imperiul Otoman (tribut, peşcheşuri etc.), iar Imperiul Otoman avea obligaţia să le respecte autonomia şi să le garanteze frontierele.
Rusia ţaristă a recunoscut oficial apartenenţa Basarabiei la Moldova prin cel mai important ţar al său, Petru cel Mare. În anul 1711, Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, semna cu Petru cel Mare Tratatul de la Luţk, un tratat antiotoman. Articolul XI al tratatului prevedea: ….hotarele principatului, după drepturile sale antice, sunt acelea ce se descriu cu râul Nistru, Cameniţu, Bender, cu tot Bugeacul, Dunărea, Muntenia, marele ducat al Transilvaniei şi cu Polonia .

Basarabia pierdută după războiul ruso-turc se întoarce la patria mamă

În urma războiului ruso-turc dintre anii 1806 – 1812 se semna, la Hanul lui Manuc din Bucureşti, pacea dintre cele două ţări. Imperiul Otoman, învins, ceda Rusiei Basarabia, dar această cedare nu avea temei juridic, deoarece Moldova nu era teritoriu otoman, ci un stat autonom.
Între anii 1853 – 1856 s-a desfăşurat Războiul Crimeii între Rusia şi Imperiul Otoman (ajutat de Franţa. Anglia, Austria, Prusia, Sardinia). Rusia a pierdut războiul şi a fost obligată să retrocedeze (prin Tratatul de la Paris), Moldovei, trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad).
Începând cu anul 1875, popoarele din Balcani s-au răsculat împotriva dominaţiei otomane. Erijându-se în protectoarea creştinilor din Imperiul Otoman, lozincă sub care Rusia dorea schimbarea dominaţiei otomane cu propria sa dominaţie, aceasta a pregătit razboiul împotriva Imperiului Otoman. Cum trupele otomane erau masate în Bulgaria, la Plevna, armata rusă trebuia să treacă prin România spre Bulgaria. Acesta a fost cauza care a dus la semnarea unei Convenții româno-ruse la Bucuresti, în aprilie 1877. România permitea trecerea trupelor ruseşti prin România, Rusia garanta drepturile politice ale României şi integritatea sa teritorială. Trupele ruseşti au suferit înfrângeri grave la Plevna, iar Marele Duce Nicolae a adrest regelui Carol I o telegramă prin care recunoştea înfrângerea şi solicita sprijinul armatei române. Deși nu exista o convenție militară româno-rusă, armata română, sub conducerea lui Carol I, a trecut Dunărea în ajutorul armatei ruse. Comandant al trupelor româno-ruse de la Plevna a fost numit Carol I. Deşi foarte tânără, armata României, motivată de dorinţa recunoaşterii internaţionale a independenţei declarate în Parlament la 9 Mai 1877, s-a comportat surprinzător de bine pe câmpul de luptă, stârnind admirația comunității internaționale, contribuind la înfrângerea Imperiului Otoman. Osman paşa, comandantul armatei turce de la Plevna, s-a predat armatei române. Cu toate acestea, România n-a fost admisă la tratativele de pace de la San Stefano și de la Berlin. Prin tratatul de la Berlin (1878) se recunoştea independenţa României, dar Rusia relua cele trei judeţe din sudul Basarabiei (în schimbul Dobrogei, Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor, luate de Rusia de la turci). Aşadar, Rusia nu a respectat convenţia semnată de ea la Bucureşti.
Acţiunile agresive ale Rusiei au constituit motivele pentru care, în anul 1883, România a aderat la blocul politico-militar cu caracter defensiv, Puterile Centrale sauTripla Alianță (Germania, Austro-Ungaria, Italia) printr-un tratat secret, opinia publică românească fiind reticentă la o alianţă cu Austro-Ungaria care stăpânea teritorii româneşti (Bucovina, Transilvania, Banatul) și aplica o politică agresivă de deznaționalizare a românilor.
Unirea Basarabiei cu România a fost posibilă datorită ajungerii bolşevicilor la putere, în urma loviturii de stat din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917, sub conducerea lui Lenin. Pregătind lovitura de stat, Lenin a lansat încă în aprilie 1917 ideea autodeterminării popoarelor din Rusia, până la despărţirea de statul rus. Ideea a fost formulată din motive tactice și demagogice, mai târziu Lenin condiţionând respectarea acestui principiu de sprijinul acordat revoluției comuniste mondiale. Armata rusă influenţată de ideile bolşevice se manifesta anarhic, pricinuind mari suferinţe populaţiei civile din Basarabia. La solicitarea fruntaşilor români basarabeni, armata română a intervenit, a restabilit ordinea, dar nu s-a amestecat în problemele politice. În acel context, Sfatul Ţării din Basarabia a hotărât unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918. Marile puteri învingătoare (Franţa, Anglia, Italia, Japonia) au recunoscut pe plan juridic internaţional unirea Basarabiei cu România prin Tratatul de la Paris (1920). Guvernul bolșevic (comunist) a confiscat tezaurul României, dus acolo în vara anului 1916 pentru a nu cădea în mâinile germanilor (a fost inapoiat doar tezaurul de la Pietroasa – Cloșca cu puii de Aur și unele valori culturale). Rusia, apoi URSS, nu au recunoscut apartenenţa Basarabiei la România.

România este pusă în dificultate în al doilea război mondial și face eforturi pentru reîntregirea teritoriului

Până în vara anului 1940, Basarabia a făcut parte din România Mare. Rusia s-a folosit de Partidul Comunist Român, creat în anul 1921, ca filială a Internaţionalei a III-a comuniste (Cominternul) de la Moscova. P.C.R., în perioada interbelică, a fost finanţat de la Moscova, din banii tezaurului românesc confiscat. La indicaţia Moscovei, P.C.R. afirma că România Mare era stat imperialist, care a cucerit Basarabia şi milita pentru despărţirea Basarabiei de România. Acesta a fost motivul pentru care, în anul 1924, guvernul liberal a scos P.C.R. în afara legii.
În condiţiile în care atât URSS, cât și Germania erau izolate pe plan internaţional, după Primul Război Mondial, cele două state s-au apropiat, URSS permiţând construirea pe teritoriul sovietic a unor arme, interzise prin Tratatul de la Versailles, Germaniei (tancuri, tunuri grele, avioane de luptă). La 23 august 1939 s-a semnat pactul Ribbentrop-Molotov, care conținea un act adiţional secret prin care cele două state îşi împărţeau sferele de influenţă în Europa de est.
La 1 septembrie 1939 Germania a atacat Polonia, declanşând al Doilea Război Mondial.
În iunie 1940, în condiţiile în care Franţa, principalul aliat al României a capitulat, URSS, după împărţirea Poloniei cu Germania, a trecut la realizarea următorului pas al pactului cu Germania: dezmembrarea României. A trimis două note ultimative României, solicitând Basarabia şi nordul Bucovinei. După furtunoase discuţii, autorităţile româneşti au acceptat ultimatumul, iar Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa (care nici măcar nu era precizat în ultimatum) au trecut în stăpânirea URSS. În urma Dictatului de la Viena stop_coloana (30 august 1940), Germania nazistă și Italia fascistă au obligat România să cedeze Ungariei nord vestul Transilvaniei, iar în urma negocierilor româno-bulgare de la Craiova, Cadrilaterul a fost retrocedat Bulgariei. România a pierdut aproximativ o treime din populație și din teritoriu. Autorităţile române au apreciat că menţinerea statului român, cu un teritoriu micşorat era mai avantajoasă alternativei dispariţiei statului (serviciile secrete româneşti, cu o activitate excelentă, au informat autorităţile că în cazul unei rezistenţe armate, România ar fi fost atacată de armatele mai multor state revizioniste).
Pierzând încrederea naţiunii, pentru politica sa autoritară și pentru pierderile teritoriale, Carol al II-lea a încercat salvarea sa prin aducerea în fruntea guvernului a generalului Ion Antonescu. Numai că generalul Ion Antonescu l-a obligat pe Carol al II-lea să abdice și să părăsească țara, urmând la tron fiul său, Mihai. Până în ianuarie 1941 s-a format un guvern antonesciano-legionar, România fiind proclamată stat național legionar. Ion Antonescu, animat de dorința recuperării teritoriilor pierdute, a legat soarta României de soarta Germaniei, fără un acord scris. Încă din octombrie 1940, trupe germane au pătruns în România (în București, pe Valea Prahovei, pentru păzirea zonei petrolifere). Legionarii, profitând de faptul că se aflau la guvernare au creat instituții paralele celor ale statului (poliția legionară, justiția legionară) și au comis numeroase asasinate politice. Dorind excluderea lui Antonescu de la putere, legionarii au declanșat rebeliunea din ianuarie 1941. Ion Antonescu, având acordul lui Hitler (legionarii, prin acțiunile lor s-au compromis) a ordonat armatei înăbușirea rebeliunii. A urmat dictatura militară a lui Ion Antonescu, statul na[ional legionar fiind abrogat.
La 22 iunie 1941, Germania, Italia, Ungaria, Bulgaria, Finlanda, România, atacă URSS. România a intrat în război pentru a recupera teritoriile luate cu forța de URSS, iar acestea au reintrat sub administrație românească. Din păcate s-au făcut excese asupra evreilor, atât în țară, cât mai ales în Transnistria, motiv pentru care statul român democratic, postcomunist, a asumat vina României (ca a mai tuturor statelor europene) pentru contribuția la Holocaust, ziua de 9 octombrie fiind declarată zi a comemorării Holocaustului în România.
Mersul războiului a fost defavorabil Germaniei și sateliților ei. Armata sovietică a recucerit teritoriile românești, punând în pericol chiar existența statului român. În acele împrejurări, P.N.L., P.N.Ț, PSD și P.C.R. au format alianța numită Blocul Național Democrat, care și-a propus răsturnarea guvernului Ion Antonescu și întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Un rol crucial în acțiune i-a revenit regelui Mihai. La 23 august 1944, din ordinul regelui Mihai, la refuzul lui Ion Antonescu de a încheia un armistițiu cu Națiunile Unite, mareșalul a fost arestat, iar armata română a întors armele împotriva Germaniei. Prin Convenția de armistițiu semnată de România la Moscova, în septembrie 1944, iar mai târziu (10 februarie 1947) prin Tratatul de la Paris, semnat de România, granițele dintre România și U.R.S.S. erau cele stabilite în urma ultimatumului sovietic din iunie 1940: Basarabia, Bucovina de Nord, Herța, rămâneau în granițele URSS. Deși, din punct de vedere al resurselor umane, materiale, financiare folosite în război, după 23 august 1944, alături de Națiunile Unite, România a fost a patra forță a alianței (realitate recunoscută de specialiști străini), după S.U.A., U.R.S.S., Anglia, la sfârșitul războiului României nu i s-a recunoscut statutul de stat cobeligerant, cum a fost în realitate (statut recunoscut Italiei, deși a fost principalul aliat european al Germaniei naziste până în anul 1943), fiind trată ca țară învinsă. Mai mult decât atât, înțelegerile secrete dintre occidentali și sovietici din timpul războiului, au dus la comunizarea României.

Viitorul este unul european, în ciuda încercărilor de rusificare

După căderea comunismului, Republica Moldova și-a dobândit îndependența, recunoscută de România și comunitatea internațională, iar în prezent este sfâșiată de lupte interne între rusofoni și cei are doresc integrarea în U.E., sau chiar unirea cu România.
După alipirea Basarabiei la Rusia (1812), aceasta a trecut de la un regim autonom, până la a deveni o simplă gubernie rusească. Românii basarabeni au suferit un proces tot mai accentuat de rusificare, mai ales în perioada regimului comunist. Foarte mulți români basarabeni au fost deportați în Siberia sau alte locuri ale imperiului, Basarabia fiind colonizată cu ruși, ucrainieni, găgăuzi etc, petrecându-se schimbări de natură etnică dramatice, astfel că, există azi o majoritate pro-rusă. În anul primei ocupații sovietice (1940-1941) și în anul 1944, odată cu retragerea armatei române, aproximativ 50.000 de români din Basarabia, în mare parte intelectuali, s-au refugiat în România, dar au fost repatriați forțat, după 23 august 1944. Aproximativ 60.000 de prizonieri politici au fost internați în lagăre de concentrare și exterminare, aproximativ 20.000 de civili au fost arestați. În perioada regimului comunist s-a impus modelul stalinist, Istoria Basarabiei a fost falsificată. Ministrul Educației Națíonale A. M. Lazarov și unii istorici au publicat la Chișinău, în anul 1949, un Curs de istorie a Moldovei, născocind ideea falsă a poporului moldovean diferit de poporul român și a limbii moldovenești, diferită de limba română! Nu este de mirare că azi, români moldoveni, comunicând perfect în limba română, crescuți în ambianța pro-rusă, afirmă că de fapt ei nu cunosc limba română! Apariția unui dicționar moldo-românesc, sub semnătura unui demnitar din Moldova zilelor noastre, constitue, cred, apogeul acestei idei ridicole.
Considerăm că soarta fraților noștri din Basarabia nu poate fi străină românilor din România, iar o politică pragmatică a Romăniei este continuarea acordării unor burse tinerilor români din Republica Moldova la școli și facultăți din România, sprijin pentru reducerea dependenței economice, în special energetice, față de Rusia, sprijin diplomatic pentru aderarea la Uniunea Europeană. În acest fel, românii din România și cei din Republica Moldova (Basarabia) se vor putea regăsi într-o Europă unită.
Din păcate chiar unii români din România europeană de azi invocă surplusul de probleme care s-ar ivi odată cu o eventuală unire a Basarabiei cu România. Dar, o comunitate care își neglijează valorile, îndeosebi cele istorice, riscă să se transforme dintr-o naţiune într-o simplă populație.

Bibliografie:
A. Boldur, Istoria Basarabiei, vol I, Chișinău, 1937, 543 p;
Ion Constantin, Basarabia sub ocupație sovietică de la Stalin la Gorbaciov, Editura Fiat Lux, București, 1994, 201 p;
Radu Homer, Petru Ioan Orha, Documente din Istoria Românilor, Bucureşt, 1996, 496 p;

Inspector școlar,
prof. Viorel Mărginean

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.