septembrie 24, 2022

2019 este anul electoral in care coalitia de guvernare PSD – ALDE se va confrunta cu doua teste dure la urne, europarlamentarele din mai si alegerile prezidentiale

In 2019 vom vota de doua ori. O data in luna mai, pentru a ne alege reprezentantii in Parlamentul European si inca o data, la final de an, pentru a alege presedintele Romaniei. Actualul sef al statului, Klaus Iohannis, este primul care a intrat in cursa pentru presedintie si, judecand din perspectiva situatiei de acum, este favorit si are sanse mari sa obtina al doilea mandat.

rn

Cat sunt de pregatite partidele politice
pentru europarlamentarele din luna mai

rn

In ce priveste votul prin care ne alegem in primavara eurodeputatii, va fi primul test dur pentru popularitatea in scadere a PSD, care nici nu a facut inca anunturi clare privitoare la candidati, tocmai pentru ca este in dificultate.
Cel mai probabil, cea care a deschis lista in urma cu cinci ani si care detine in prezent functia de comisar european, Corina Cretu, nu va mai obtine un loc eligibil pentru Parlamentul European, dupa ce a fost criticata in ultima perioada de liderii PSD. Originara din Salaj, din Napradea, Corina Cretu a intrat in dizgratia liderilor PSD dupa o serie de dezvaluiri pentru politicile paguboase duse de guvernele puse de Dragnea in relatia cu Uniunea Europeana, in special dezinteresul fata de fondurile oferite Romaniei de Bruxelles si lipsa proiectelor de dezvoltare pe bani europeni.
in cursa interna a liberalilor, in schimb, s-au inscris mai multti lideri ai partidului, dar si doi dintre fostii presedinti, respectiv Crin Antonescu si Vasile Blaga. Presedintele PNL, Ludovir Orban, a declarat ca sunt 49 de liberali inscrisi in lista, iar fiecare ”are sansa lui”. Pentru lista PNL si-au mai depus candidaturile, printre altii, si salajeanul Daniel Buda, din Romanasi, care este europerlamentar in functie.
Lista PMP va fi deschisa, potrivit unor surse din partid, de fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, dupa ce fostul presedinte Traian Basescu a declinat propunerea partidului.
USR este primul partid care si-a stabilit, la sfarsitul lunii noiembrie, lista finala a candidatilor pentru alegerile europarlamentare din luna mai 2019, in urma unui scrutin intern. Cristian Ghinea se afla pe primul loc al candidatilor USR la europarlamentare, in cadrul votului intern. Pe locul doi se afla Clotilde Armand. Liderul partidului, Dan Barna, este favorabil si candidaturilor pe lista comuna cu formatiunea politica PLUS a fostului premier, Dacian Ciolos.

rn

Iohannis merge la prezidentiale cu sanse
foarte mari pentru un al doilea mandat

rn

Primul care si-a anuntat candidatura pentru Palatul Cotroceni a fost Klaus Iohannis, care a anuntat, pe 23 iunie, ca este hotarat sa candideze pentru inca un mandat de presedinte al Romaniei. ”Vreau sa va comunic acum, aici in aceasta dimineata frumoasa: sunt ferm hotarat sa candidez pentru inca un mandat de presedinte al Romaniei”, a spus la Sibiu Klaus Iohannis.
Presedintele Klaus Iohannis a precizat la Sibiu ca a decis sa faca anuntul despre candidatura sa la al doilea mandat pentru Presedintie in contextul sondajelor care arata un nivel de nemultumire al romanilor fata de politica coalitiei PSD-ALDE de peste 80 la suta.
Desi nu au exclus niciodata intentia de a-l contracandida pe actualul sef al statului, presedintii PSD si ALDE, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, ar putea candida ori din partea aliantei celor doua formatiuni politice, ori separat.
Liviu Dragnea a afirmat, intrebat despre o candidatura la alegerile prezidentiale, ca nu respinge nicio varianta, „nici cu mine, nici cu domnul Tariceanu, nici cu altcineva”. Presedintele PSD a precizat ca trebui sa fie in coalitie o concluzie, intr-un timp rezonabil, ca trebuie sa fie candidat unic.
„Pentru cele prezidentiale targetul nostru este ca viitorul presedintele sa fie un candidat din partea PSD-ALDE. Intentionez sa ajungem intr-un timp rezonabil si eu si dl Tariceanu la concluzia ca trebuie sa fie un candidat unic si dupa momentul acela vedem cine are mai mari sanse”, a declarat Liviu Dragnea.
La sfarsitul lunii noiembrie, presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, liderul ALDE, declara ca se gandeste “serios” la posibilitatea de a candida la alegerile prezidentiale din 2019, dar a adaugat ca nu a luat inca o decizie in acest sens.

rn

 

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată.