februarie 5, 2023

185 de elevi din Sălaj primesc „Bani de liceu”

La nivelul județului Sălaj, 185 de elevi se încadrează pentru a primi sprijin financiar în cadrul programului „Bani de liceu”. Fiecare beneficiar al bursei va primi 250 lei/lună pe întreaga durată a cursurilor, inclusiv pe durata pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat sau de diplomă și pe perioada practicii în producție, cu condiția respectării tuturor condițiilor prevăzute de lege.

Conform reglementărilor în vigoare, beneficiari eligibili ai programului „Bani de liceu” sunt elevii aflați în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei.

Sunt elegibili, de asemenea, elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori aflați sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiției de venit.

Sumele aferente lunilor septembrie și octombrie 2021 vor fi plătite cumulat până la sfârșitul lunii noiembrie 2021, a anunțat Ministerul Educației.

La nivel național, 22.853 de elevi beneficiază de prpgramul „Bani de liceu”.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut