noiembrie 27, 2022

175 de angajați ai Spitalului Județean s-au instruit cum să abordeze pacienții, ca să nu se lase cu scandal

În perioada 10 octombrie – 15 noiembrie, 175 de medici, asistenți medicali, infirmieri și brancardieri de la Spitalul Județean de Urgență Zalău au participat la șase sesiuni de formare profesională complementară, pentru gestionarea conflictelor în relația cu pacienții și din cadrul relațiilor din interiorul unității spitalicești.
Programul de formare profesională s-a constituit ca un nou proiect derulat în cadrul programului partenerial TenarisSilcotub – Consiliul Județean Sălaj, sub egida “Facem bine pentru a te face bine”, destinat îmbunătăţirii condiţiilor de îngrijire și asistență medicală pentru pacienții Spitalului Județean de Urgență Zalău.
Programul a urmărit să îmbunătățească comunicarea personalului medical și de îngrijire din Spitalul Județean de Urgență Zalău cu pacienții și aparținătorii acestuia, implicit evitarea și rezolvarea conflictelelor. Iar când acestea totuși apar, să se găsească rezolvări într-un mod cât mai puțin traumatizant pentru pacient. Pe de altă parte, s-a avut în vedere o mai bună comunicare în interiorul echipei medicale și de îngrijire din Spitalul Județean.
Participanții – medici, asistenți medicali, brancardieri și infirmieri – au provenit, în special, din structura secțiilor și compartimentelor cu cea mai mare adresabilitate directă a pacienților către Spitalul județean (Unitatea de Primiri Urgențe, Ambulatoriul de specialiate, Laborator etc.), la care s-au alăturat reprezentanți și coordonatori ai celorlalte secții și servicii din cadrul Spitalului.
Sesiunile de formare au fost susținute de echipe mixte formate din experți în comunicare și cadre medicale cu expertiză în domeniu, din centre medicale importante din România (Spi- stop_coloana -talul Universitar de Urgență București, Spitalul Clinic de Urgență București, Centrul Medical Academica, rețelele private de sănătate Regina Maria și Medicover).
Sprijinul financiar, în valoare de 27.000 USD, și cel logistic au fost oferite de TenarisSilcotub, clădirea Tenaris University găzduind cei 175 de participanți pe parcursul celor 12 zile de formare. Dacă facem calculul, rezultă că fiecare participant la curs s-a istruit de 155 de dolari.

Managerul spitalului, Laurențiu Barna, explică importanța acestor cursuri

“Noi am militat și am cerut acest curs. Categoric că sunt problemele, de comunicare, de rezolvare a conflictelor. Asta simțeam noi că este nevoie să se rezolve. Nu întodeauna s-a reușit ca pacienții sau medicii să aibă un numitor comun în discuții și în atitudini; atunci am crezut că e necesar, să încercăm măcar din partea noastră, că pe pacienți nu o să-i putem învăța niciodată care le sunt obligațiile și drepturile. Am vrut să încercăm să rezolvăm conflictele și să ameliorăm ceea ce se poate, pentru că de multe ori vin pacienți care sunt puși pe scandal, stau toata ziua în cârciumă și apoi se plâng că au probleme cu ficatul și mai fac și scandal, iar astfel de scandaluri nu le putem preveni, decât dacă învățăm să ne comportăm altfel”, a spus Laurențiu Barna, directorul Spitalului Județean Zalău.

Lasă un răspuns

NOTA: sunt interzise injuriile, incitările la ură ori violență, cuvintele obscene și atacul la persoană. Publicația „Graiul Sălajului” nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind integral autorului comentariului. Orice persoană care se consideră prejudiciată de conținutul unui comentariu, are posibilitatea să solicite ștergerea comentariului respectiv, în baza unei cereri în acest sens, transmise pe adresa de email a redacției: graiulsj@unisys.ro

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *