Burse pentru elevii liceelor tehnice din Sălaj, oferite de TenarisSilcotub

Zeci de elevi din mai multe licee sălăjene au beneficiat, în acest an școlar de burse oferite de multinaționala TenarisSilcotub.

Ca parte din strategia sa de susținere a învățământului tehnic, compania a oferit în anul școlar 2021-2022, 260 de burse elevilor din 6 licee tehnice din România, 4 dintre acestea fiind din sălaj: colegiile tehnice ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău și “Iuliu Maniu” Șimleu Silvaniei, respectiv liceele tehnologice “Octavian Goga” Jibou și „Mihai Viteazu” Zalău.

Fiecare elev a primit o bursă în valoare de 2.000 de lei, după un proces de selecție temeinic, în care au contat atât rezultatele școlare cât și competențele tinerilor liceeni.

„A fost o experiență foarte bună. Din banii de bursă mi-am cumpărat elemente didactice, scule specifice domeniului mecanic studiat în liceu. Dacă ai medie bună și ești pasionat de domeniu, poți să primești această bursă. Am învățat multe lucruri pe parte de comunicare, am avut parte de internship-uri, toate acestea mă vor ajuta cu siguranță pe viitor”, spune Lorand Janos, elev la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău și bursier TenarisSilcotub în ultimii doi ani.

Sprijinul financiar oferit elevilor se adaugă investițiilor realizate de companie de-a lungul anilor, incluzând dotarea cu laboratoare a liceelor tehnice partenere, programe de instruire pentru profesori și programe de consiliere vocațională și practică pentru elevi, cu implicarea specialiștilor companiei.

Prin parteneriatul cu cele 6 licee tehnice din România, liceenii care studiază specializări tehnice au avut parte și de practică industrială, cursuri specifice pe partea de siguranță și mediu, precum și vizite în fabrică dedicate pentru elevi și cadre didactice.

Programul Bursele TenarisSilcotub pentru liceele tehnice a ajuns în acest an la cea de-a șasea ediție și constituie o componentă importantă a parteneriatului cu șase licee tehnice din comunitățile în care compania își desfășoară activitatea (Zalău, Călărași, Câmpina).

„Programul de burse TenarisSilcotub, deja un program cu tradiție, validează prin procesul de selecție capacitatea elevilor de a rezolva probleme diferite față de cele cu care sunt obișnuiți la școală, cum sunt cele de logică, și stimulează un proces de autocunoaștere. Bursa TenarisSilcotub deschide orizonturi și expune la experiențe noi liceeni dornici să urmeze o carieră tehnică. Credem că expunerea la meserii tehnice și înțelegerea profesiilor actuale, poate duce pe viitor la creșterea atractivității sectoarelor industriale în rândul liceenilor’’, a declarat Codruța Hodrea, Manager Relația cu Comunitatea, TenarisSilcotub.

Dacă prima ediție a programului, din anul școlar 2015/2016, a avut 162 de beneficiari din patru licee tehnice, în cea de-a șasea ediție 260 de elevi din șase licee tehnice au primit bursele oferite de TenarisSilcotub. În acești șase ani, compania a susținut pe calea învățământului tehnic peste 1.100 de elevi de liceu, unii dintre ei alegând să devină angajați ai TenarisSilcotub.

Bursierii din acest an au fost sărbătoriți în cadrul unor evenimente de decernare a burselor organizate la Zalău, Călărași și Câmpina. Manageri, ingineri și specialiști din cadrul companiei au stat de vorbă cu elevii, pentru a-i aduce mai aproape de realitatea industrială. În plus, a fost organizat și un atelier de design thinking, care a avut rolul de a ajuta liceenii să înțeleagă importanța muncii în echipă, relevanța fiecărui coechipier, care îi este responsabilitatea și cum munca împreună poate da naștere la idei aplicabile.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *