Procurorii cer să le fie apărată reputația profesională

2
976

Procurorii din toată țara cer să le fie apărate independența, imparțialitatea și reputația profesională.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Gabriela Scutea, a formulat o astfel de solicitare după ce Victor Alistar, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea societății civile, a lăsat să se înțeleagă, la un post național de televiziune, că sesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală, instrumentarea cauzelor, precum și adoptarea soluțiilor se realizează în mod discreționar, servind unor scopuri politice și interese personale.

„Prin afirmațiile respective se induce opiniei publice în mod eronat ideea că procurorii cu funcții de conducere își exercită în mod necorespunzător atribuțiile ce derivă din principiul controlului ierarhic, permițând ca deciziile luate să fie influențate de factorul politic. O asemenea abordare se situează în afara exercițiului democratic al libertății de exprimare prevăzute de art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 30 din Constituția României, având în vedere caracterul general și denigrator al afirmaților ce se reflectă asupra activității tuturor procurorilor din cadrul Ministerului Public, cu repercusiuni directe asupra imaginii și reputației profesionale a acestora. CEDO, în cauza Lavric contra României, a statuat că nu există îndoială că într-o societate democratică indivizii au dreptul să comenteze și să critice administrarea justiției și oficialii implicați în înfăptuirea ei. Cu toate acestea, o astfel de critică nu trebuie să treacă de o anumită limită întrucât este în interesul public ca procurorii precum și judecătorii să se bucure de încrederea publică. Arătăm că procurorii din cadrul Ministerului Public își desfășoară activitatea conform principiilor legalității, imparțialității și independenței în dispunerea soluțiilor, în scopul aflării adevărului, apărării ordinii de drept, a drepturilor și libertăților cetățenilor. În același timp, respingem orice presiune de a rezolva anumite cauze într-un anume fel sau într-un timp care nu poate asigura temeinicia anchetei numai pentru a satisface agenda politică sau publică a vreunei persoane. Susținerile domnului Victor Alistar sunt susceptibile de a crea suspiciuni cu privire la nerespectarea principiilor care guvernează activitatea procurorilor și tind să obţină în spațiul public o credibilitate mai mare, având în vedere că acestea provin de la un membru al Consiliului Superior al Magistraturii, organ al cărui rol constituțional este tocmai acela de a fi garantul independenței magistraților”, scrie în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cererea de apărare a independenței, imparțialității și reputației profesionale a procurorilor din cadrul Ministerului Public a fost a transmisă Consiliului Superior al Magistraturii.  

2 COMENTARII

  1. Cine sa-ti apere reputatia profesionala?Comportamentul tau in societate si prin conduita exempla iti aperi si iti onorezi reputatia.In rest sunt doar vorbe in vant!!!

  2. Dacă e pe cerute, și noi cerem eliminarea cotei unice de impozitare, destul s-au îmbogățit unii lefegii la stat, în special din magistratură. Într-o țară săracă este inadmisibil să existe judecători deveniți milionari în euro !

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.