Școala online a înjumătățit mediile de 10 de la BAC dar a crescut rata de promovare

0
178

Potrivit primelor rezultate, 112 candidați din toată țara au obținut anul acesta media 10 la examenul de Bacalaureat, față de 232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestații.

În topul județelor cu cele mai multe medii de 10 se află Iași și Botoșani cu câte 7, Prahova cu 6, Bihor și Alba cu câte 5. În capitală au fost 21 de medii de 10. În județele Dolj, Buzău, Brăila, Neamț, Mureș, Vaslui și Sălaj s-a înregistrat câte o singură medie de 10 la bac.

Rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut – 62,9%). Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020).

Au promovat 86.120 de candidați, dintr-un total de 126.999 de candidați prezenți (110.358 de candidați prezenți provin din promoția curentă, iar 16.641 de candidați prezenți din promoțiile anterioare).

Numărul celor înscriși în acest an este cu peste 22.000 de candidați mai mic decât numărul celor înscriși anul trecut.

Pe discipline de examen, au fost 1.351 candidați cu note de 10 la Limba și literatura Română, 263 de note de 10 la Limba maternă, 948 de candidați au primit 10 la Matematică, 1.766 de elevi au fost notați cu punctaj maxim la Istorie. La proba la alegere a profilului și a specializării, au fost în total 7.196 note de 10, cele mai multe -1.908, fiind la Logică și argumentare.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

În Sălaj, rata de promovare a crescut cu 5 procente față de anul tecut

Înainte de contestații, în Sălaj avem o singură medie de 10, obținută de Laura Haraseniuc, elevă în clasa XII-a C, profil Matematică-Informatică, la Colegiul Național Silvania Zalău. Anul trecut, în Sălaj au fost 3 medii de 10 la examenul de Bacalaureat.

Au fost acordate, în total, 145 de note de 10, la diferite materii. Astfel, 7 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; 14 candidați au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă; 33 candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 7 / Istorie – 26); 91 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Rata de promovare la nivelul județului înainte de contestații este de 65,81%. Anul trecut, au obținut medii de trecere 60,26 la sută dintre candidați. După soluționarea contestațiilor, procentul a urcat la 61,38%.

LĂSAȚI UN MESAJ

NOTA: sunt interzise injuriile, incitarile la ura ori violenta, cuvintele obscene si atacul la persoana.

Publicatia „Graiul Salajului” nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revenind integral autorului comentariului.

Orice persoana care se considera prejudiciata de continutul unui comentariu, are posibilitatea sa solicite stergerea comentariului respectiv, in baza unei cereri in acest sens, transmise pe adresa de email a redactiei, graiulsj@unisys.ro.

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.