Poliţiştii şi procurorii au făcut 13 percheziţii in Zalău şi in Jibou

Acţiunea de amploare, la care au participat 64 de poliţişti, este o continuare a cercetărilor îîntr-un dosar de evaziune fiscală


64 de poliţişti din mai multe structuri ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au făcut vineri 13 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi la sediile unor societăţi comerciale. 11 percheziţii au fost efectuate în Zalău şi două în Jibou. Au fost ridicate o serie de documente, s-au luat declaraţii, urmând să fie estimat prejudiciul cauzat. Alături de procurori şi poliţişti, la descinderi au participat şi jandarmi.
Operaţiunea a fost coordonată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi constituie continuarea cercetărilor stop_coloana într-un dosar penal ce are ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea, spune că dosarul se află în instrumentare la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Alături de lucrătorii acestui serviciu, la percheziţii au fost prezenţi şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic şi Serviciul de Acţiuni Speciale şi Arme.

About Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *